miercuri, 4 ianuarie 2012

Auto cuvântul mobil


Cele mai vechi mijloace de locomoţie rămân cuvintele.

Oamenii au circulat şi circulă cu cuvintele lor în toate împrejurările.

Ei îşi aleg forma, ritmurile, culorile, volumul după preferinţă;
le pot vinde, schimba sau împrumuta.

Unele cuvinte sunt scumpe, altele sunt credincioase,
unele sunt proaspete, altele uzate.

În drumul lor ele alunecă, se prăvălesc, şuşotesc indiscrete,
amenință, țipă, tac, se joacă sau sunt inflexibile.

Cuvintele te transportă de colo colo
sau dincolo şi dincoace de timp şi spaţiu,
cochetează cu insistente gânduri,
pot să mângâie pentru tine, pot să lovească în locul tău.

Cuvintele au port-bagajul lor de idei şi de tăceri,
cu anotimpuri când bogate, când sărace.

Sunt cuvinte care se înalţă, cuvinte care se târăsc,
cuvinte care pot şi cuvinte care nu pot.

Am văzut la o intersecţie un accident de cuvinte
care s-au făcut zob,
numai silabe şi numai oftaturi.

De fapt,
accidentele se petrec zilnic,
pentru că nu toată lumea cunoaşte
codul eticii şi echităţii circulaţiei cuvintelor:
unii merg de nebuni pe sens interzis,
alţii nu bagă în seamă mulţimea semnelor de priorităţi,
iar cei mai mulţi o iau razna şi bat câmpii.

Ăștia își pierd ascultarea,
li se ia cuvântul,
sau li se verifică întotdeauna înainte de a porni la drum.

Cei mai mulţi sunt însă niște amatori,
gângavi care se află în circulaţie,
adică se bagă și ei în vorbă.

Dar sunt şi hoţii, care şterpelesc cu atâta abilitate cuvintele
încât nu-ţi dai seama, îi iei ca proprietari veritabili
şi-i asculţi, tăcând, cum merg mereu înaintea ta.

Mai sunt, încă, un fel de bancuri de probe
unde cuvintele sunt dirijate din prezidiu
în timp ce oamenii ambreiază pe rând şi fac demonstraţii în loc…
de!…

Poluarea fonică tot un pericol iminent rămâne,
datorită penuriei de idei superioare
care asigură alimentarea cuvintelor silenţioase.

Cel mai sigur mijloc de a-ţi scoate pe piaţă vorbe
este acela de a gara cuvintele prin cărţi.

Agenţii-de-asigurare-a-calităţii-tehnico-artistice-a-cuvintelor-altora
sancţionează mai cu seamă
pe cei care poartă lămâie exclamativă pe bordul cărţilor lor
şi se întreţin de minune cu profesioniştii,
adică cu răposaţii de formula unu.

Cu toate acestea cuvintele circulă,
duc şi aduc încărcături ale fiinţării,
rosturi şi nerosturi, trăiri şi netrăiri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu