sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Om, rațional și irațional, conștiență și inconștiență, fizică și metafizică



Ø  Omul este stadiul ființării care s-a autodepășit, pentru că pretinde pentru sine o ființare separată în cadrul ființării. El întruchipează excesul de voință al spiritului, care gândește întru subordonarea materiei în cadrul existenței. Spiritul uman instaurează în cadrul ființării judecata sa absolută. A judeca înseamnă a nu înțelege, pentru că atunci când înțelegi nu mai este nevoie să judeci. Acesta este păcatul originar indus de șarpe lui Adam și Evei, urmat de izgonirea lor din rai, adică de  desprinderea existenței umane, pentru sine, de contextul existenței cosmice, primordiale.

Ø  Păcatul este nesupunerea deliberată a omului față de imperativele majore ale existenței cosmice.

Ø  Excesul de voință al sufletului, promotor al sentimentelor, aduce și el atingere echilibrului și armoniei cu materia, siluind-o și irosind-o întru false obiective existențiale, în sine absolutiste, exacerbate, oarbe.

Ø  Exacerbarea rolului materiei în cadrul ființării, prin supunere fără discernământ doar la chemările și avertismetele simțurilor, sufocă spiritul.

Ø  Liberul arbitru, invocat pentru asumarea unui destin aparte al ființării umane, nu este altceva decât șansa unică, irepetabilă și la îndemâna omului, de a-și întemeia existența întru găsirea, integrarea și respectarea armoniei și echilibrului universal. Este calea (re)acceptării sale în rai.

Ø  Rațiunea este voința ființării prefigurată de om pentru a-i permite urmărirea de scopuri personalizate, străine ființării.

Ø  Raționalul este călăuză pe timpul zilei, iraționalul este călăuză pe timpul nopții.

Ø  Raționalul configurează, iraționalul desfigurează.

Ø  Conștiența și inconștiența nu ni le inducem, ele ne sunt induse.  De noi depinde doar dacă le promovăm și cum le promovăm.

Ø  Nu cred în spirite, dar cred în spirit.

Ø  Cunoașterea este comprehensivă, ignoranța este reductivă. Prima te întregește, te definește, te permanentizează, cea te-a doua te nihilează, te adâncește în uitare.

Ø  Cunoașterea este rostul major al ființării umane. Manipularea ființării, urmare a cunoașterii, este păcatul major al existenței omului.

Ø  Cunoașterea senzorială și rațională, cea a concretului, este o anticameră a cunoașterii veritabile, fără margini, copleșitoare, abstractă? Ce cunoaștere poate fi mai mult decât cunoaștere științifică (întemeiată pe experiment și deducție logico-matematică) – acumulare, ordonare, clasificare și stocare de date; mai mult decât cunoașterea filosofică (speculativă și intuitivă) și mai mult decât cunoașterea religioasă (etică și estetică)? Inițierea spirituală este coridorul de acces, restrictiv, doar pentru aleși, în spațiul adevăratei cunoașteri, integratoare și unificatoare?

Ø  Cunoașterea furnizează forță imaterială, precum sportul, care furnizează forță fizică. Forța are tendința de preluare a controlui ființării, de aceea trebuie ponderată.

Ø  Amintirile sunt sedimente imateriale ale experienței, care se consumă de îndată ce a fost trăită. Ele constituie unica dovadă a faptului că suntem prezenți.

Ø  Raționalul are nevoie de confirmări experimentale, iraționalul se hrănește cu neconfirmările experimentale.

Ø  Conștiința este codul de norme și valori al ființării, edificat de om în stadiul interacțiunii entităților ce ființează.

Ø  Conștientul este partea care se vede a unui aisberg, inconștientul e restul.

Ø  „Rațional” nu este echivalent cu „conștient”, cum nici „irațional” nu înseamnă „inconștient”. Raționalul este modalitatea de prelucrare a conștienței și exclude inconștientul. Iraționalul este modalitatea de spulberare a conștienței și aruncarea ei în inconștient.

Ø  Raționalul-iraționalul sunt atribute ale calității gândirii umane.

Ø  Conștientul-inconștientul aparțin ființării și reprezintă calități ale reflectării spiritului.

Ø  Ce fel de realitate ne relevă somnul? Ce fel de percepții ne oferă și ce alte simțuri ni le furnizează?

Ø  Sunetul și lumina sunt percepții, ca și gusul și mirosul. Tactilul oferă senzații. Gândirea le asociază pentru a defini o realitate subiectivă. Este, și ce este lumea în afara lor? Realul și Irealul sunt obiective, sau doar „invenții” ale ființei?

Ø  Realitatea este multiplicabilă? Vorbind despre alte dimensiuni, nu vorbim, de fapt, despre alte realități? Teoria sistemelor și teoria relativității ne fac să presupunem că este posibil să existăm simultan în diverse realități. Moartea este o migrare într-o altă realitate? Este chiar atât de fermă granița dintre realitate și fantezie? Pote fi realitatea fantezie, iar fantezia realitate? Spititul este migrator într-adevăr?

Ø  Realitatea înconjurătoare este mai vastă decât ne lasă ea să vedem... Și noi, suntem mai mult decât credem sau știm că suntem...

Ø  Gândirea depinde de ființare, dar ființarea este independentă de gândire; gândirea presupune cu necesitate ființare; ființarea nu presupune gândire; ființarea nu are atribute, doar gândirea i le atribuie.

Ø  Gândirea este un proces atunci când poate fi transpusă în verbul „a gândi”. Ca substantiv este o realitate obiectivă extrasenzorială. Gândul este un produs al ei, la nesupus simțurilor.

Ø  Fizica este realitatea furnizată de simțuri. Metafizica este realitatea furnizată de intuiție. Prima patronează conștiența, cealaltă inconștiența. Fizica este experimentală, metafizica nu. Fizica se încadrează numai în timp și spațiu, metafizica niciodată. Fizica măsoară mișcarea, metafizica o provoacă.

Ø  Noi suntem persoane fizice prin timp și spațiu. Dar suntem și entități metafizice, suprimând sau suspendând timpul și spațiul în universul gândirii noastre.

Ø  Puntea dintre fizic și metafizic sălășuiește în creier. Creierul este singura materie din univers care poate percepe spiritul. Este unicul loc din care spiritul își poate revărsa conștiința peste materie. Doar el face posibilă conștientizarea (aducerea în realitatea virtuală) atât a consemnărilor memoriei, cât și a scenariilor imaginației, făcând apoi posibilă combinarea lor cu datele furnizate de simțuri și percepții. Așadar, memoria, imaginația (nonmateriale) și simțurile (cvasimateriale, având organe de percepție materiale specializate) nu sunt părți ale creierului, ci furnizoare de informații pe care acesta le prelucrează, returnându-le astfel către expeditori.

Ø  În ceea ce sunt viețuitoarele, coexistă două lumi, altfel total separate: lumea materială și lumea spirituală. Ele nu se confruntă, eventual se tatonează, și nu-și pretind supremație. Rezultatul este viețuirea.

Ø  Omul este singura viețuitoare de pe pământ care poate avea scopuri conștientizate, mai mult sau mai puțin autonome.

Ø  Dumnezeu și Satana sunt entități sintetizatoare care își dispută spiritele care au absolvit ființarea și s-au eliberat din ea.

Ø  Dumnezeu întruchipează acumularea spiritelor îmbogățite și rafinate prin ființare.

Ø  Concretul este un ucigaș în serie al oricărei magii întâlnește.

Ø  Omul este finit, însă are nemărginirea lui intrinsecă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu