sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Relații pe net


Mi se întâmplă lucruri cel puțin stranii pe net. Și nu mă refer la cele de natură tehnică (în felul lor, dacă nu exagerează, fiind normale), ci la aspectele relaționale și la stabilitatea trăsăturilor de personalitate. E drept că nu sunt eu un virtuoz al domeniului, abia am depășit suta de „prieteni”, deci abia dacă am învățat să merg. Poate din cauza asta nu reușesc să dau înțeles anumitor aspecte. Sau poate pentru că și logica virtuală este altfel decât logica reală. La fel cum prietenia virtuală, mi s-a spus, este alteceva decât prietenia reală. (Eu, în naivitatea mea, eram convins că valorile și criteriile logicii, ca și ale prieteniei, nu ar avea cum să se schimbe… Sau, posibil, ca și astea să se virtualizeze schimbându-și menirea, iar eu să nu am habar).
Pentru că încerc să vorbesc aici despre aspecte stranii mie, îmi vine greu să le și prezint. Nici nu știu cu ce ar fi mai bine să încep.
Aș începe cu începutul. Acesta ar conține acele urări de „bine ați venit în grupul nostru” sau cu acele „mulțumesc pentru accept”.
Ele vin din partea gazdelor, ale administratorilor, respectiv din partea celor interesați de tine sau de ce faci tu. Dai o raită postărilor recente pe pagină ca să vezi cine mai este primprejur. Numele persoanelor nu spun mare lucru, pozele te lasă încă vag, postările conturează domeniul sau domeniile preferințelor individuale, „like”-urile și comentariile îți spun nu doar despre domeniile preferate, ci și despre persoanele care se agrează sau nu. Și întâlnești pictori, fotografi și iubitori ai esteticii imagiste; scriitori și iubitori de literatură; muzicieni nu prea întâlnești, dar sunt mulți, chiar foarte mulți melomani.
Arunci și tu undița (postarea) în apă și aștepți. Apar primele timide „like”-uri, poate și un comentariu încurajator. Încerci să vezi cine le-a dat și să presupui de ce ți le-au dat. Unora le place postarea ta, altora le pari interesant ca persoană. Însă majoritatea te bagă în seamă ca, recunoscător, să îi bagi și tu în seamă când postează (asta am înțeles nițel cam târziu). În caz contrar, oameni pe care îi credeai și îi simțeai aproape devin peste noapte dacă nu ostili, atunci absenți în privința ta.
Încet încet renunți la convingeri, la părerile preformate, la propriile criterii apreciative și intri într-un joc care are ca regulă principală achiziționarea de cât mai multe „like”-uri prin orice mijloace (aproape). Cred, fiind imposibil de verificat, că cel mai uzitat mijloc este cel al mesajelor private. Dar, probabil, nu doar acesta ar fi. Oricum, îmi pare că există o față nevăzută a aisbergului relațional pe net. Pe suprafața care delimitează cele văzute (publice) și cele nevăzute (private) se refractă (se rup, se denaturează) logica, prietenia, valorile, principiile și normele.
Oare câți admiratori sinceri să am la postările mele? Oare câți prieteni autentici am eu pe net? Oare cine îmi ia cu adevărat în serios prietenia?
Și reciproc: Oare pe câte persoane am înșelat eu însumi cu „like”-urile și aprecierile mele de curtoazie? Câți „prieteni” cu care nu am nimic, nici în clin nici în mânecă, număr în „insectarul” meu? Tot în atâtea „insectare” mă aflu și eu prins...
Nimeni nu va afla nimic din toate astea vreodată. Ce s-a întâmplat, ce mi s-a întâmplat până acum, nu mai poate fi reparat. (Nu mă dezic și nu resping global toate „like”-urile și comentariile date și primite până acum. Am oferit și am primit confirmat numeroase dovezi de sinceritate, prietenie, dragoste și calitate umană ce-mi sunt și-mi vor rămâne mereu în suflet).
Însă pot trage învățămimte. Personal îmi propun ca de aici înainte să devin consecvent autentic, consecvent sincer cu mine însumi și cu ceilalți, să mă respect și să îi respect pe toți celalți cu consecvență. Nu îmi propun, doamne ferește, să critic după criteriile mele, să devin un Robespierre intransigent tăietor al capetelor care nu se încadrează tiparelor mele, ci doar să dau sau să nu dau „like”-uri după criteriile, după tiparele mele (bune, rele, cum sunt).
La urma urmei, sunt foarte rare vocile autorizate pe net (iar când apar nu sunt recunoscute/acceptate ca atare), părerile fiind majoritar subiectiv-afective (când nu sunt de-a dreptul interesate ori speculative). Așadar opiniile mele nu înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât „îmi place” sau „nu-mi place” mie, ceea ce nu definește nicidecum calitatea în sine a unei postări. Tot astfel iau și eu majoritatea părerilor despre mine și despre postările mele (cu excepția celor care le dau cu adevărat credit).
Voi comunica cu oricine, public sau privat, mă voi justifica ori de câte ori va fi cazul, pentru că nu țin deloc ca părerile mele să primeze, doar să existe. Acum însă spun tuturor ca în raporturile cu mine pe net ar fi bine să nu mai mizeze pe reciprocitate tip troc. Pentru că nu mai vreau să dau și să primesc „like”-uri și comentarii mincinoase (în amestec cu cele de bună credință). Nu mai vreau amabilități de acest gen. Nu iau nimic de la început, ci continui într-altfel. Cred că numai așa îmi pot (re)considera zecile de prietenii, dându-le apoi același calibru în virtual ca și în real.
Și pentru că în nici un caz nu mi-am propus să revoluționez relațiile pe net, subliniez din nou că exigențele mele sunt strict limitate la raporturile pe care oricine le are sau le vrea cu mine în acest experiment personal virtual, poate și utopic.
Cititorii mei care vor vedea în cele expuse mai sus o ofertă de prietenie sinceră și profundă pot miza pe buna mea credință.

8 comentarii:

  1. în primul rând bun găsit. de multă vreme nu am mai găsit un articol în care să mă regăsesc atât de bine. o vreme eu am cochetat cu ideea de a închide comentariile. o vreme m-am jucat de-a tăcerea (eu am tăcut să văd dacă şi celălalt a tăcut) şi surpriză!!!! mi s-a subţiat blogroll-ul!
    sincer, mi-a plăcut! o să mai vin.

    RăspundețiȘtergere
  2. orice text înfățoșat cu autenticitaate, crud și vulnerabil, mă mișcă. Nici de data asta nu am rămas imobil.

    RăspundețiȘtergere
  3. interesantă analiză pe această temă..am şi eu trei ani şi puţin de când am intrat în lumea virtuală dusă de un val pe care din p.m.d.v. nu mi l-aş fi dorit..dar sunt în viaţă multe lucruri pe care le facem fără să le înţelegem….singura explicaţie ar fi după a mea părere,dependenţa de atenţie pe care o avem fiecare în noi şi pe care o recunoaştem sau nu ...în ce mă priveşte,consider că prietenia virtuală nu există….aici este o relaţie de tip colegial dacă vrei,ca la job,unde oamenii socializează,îşi spun impresiile,problemele,se mai şi invidiază unii pe alţii ,se mai şi supără atunci când intră în conflicte de idei,apoi pleacă fiecare încotro pe la casele lor...nu am pus şi nu pun miză pe prietenie virtuală..orice ţine de distanţă ,nu rezistă..părerea mea..virtualul este folositor scriitorilor lansaţi sau în curs de lansare,în a-şi atrage cititori…politicienilor ce îşi caută adepţi,jurnaliştilor şi altor vipuri ce vor să fie mereu în atenţia publicului..în rest, anonimii[din masa cărăra fac şi eu parte]se vor autoelimina mai devreme sau mai târziu…concluzia: nu am încredere în prietenia virtuală ptr.că a cunoaşte un om îţi trebuie ani de zile,iar uneori nu am timp să mă cunosc nici pe sine,dar să mai pun bazele unei prietenii ce se naşte pe nisipuri mişcătoare,domeniu similar virtualului după a mea părere:)..
    o zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  4. Atunci când postez pe pagini străine (deci nu pe pagina mea fb sau pe blogul meu) mă încearcă o stranie senzație de teamă. Mi-e limpede că în această situație teama nu vine din eventuala înșelare a așteptării de a primi „like”-uri multe, ci din faptul că nu aș putea plăcea la modul tacit și prin asta să fi ocupat un spațiu ce nu-i al meu în mod abuziv. De aici reticența de a lăsa prea frecvent mesaje, chiar și acolo unde știu că am uși deschise, și opțiunea dezavantajantă de a aștepta mai degrabă reacții ale celor ce m-au vizitat. Posibil ca asta să fie atitudinea începătorului, posibil ca preconizatul succes (pe care ni-l dorim toți) să-mi fie mai târziu însoțit de un tupeu direct proporțional. Deocamdată e un mod cam idealist de a-mi amâna așteptatul succes.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu totii invatam din aceasta experienta virtuala...
    Stai linistit...de la mine nu vei vedea aprecieri, decat daca este intr-adevar ceva de apreciat.
    Articolul imi place, m-am gandit mai demult la asta, am aruncat si eu in aer cateva idei, iar cu timpul am ramas fidela propriilor pareri.

    RăspundețiȘtergere
  6. Articolul este excelent (nu o scriu de complezenţă, ci pentru că aşa ceva am simţit şi eu de vreun an de când "bântui" blogosfera). Sunt destul de multe lucruri care se vor aşeza în timp, dar fiecare trebuie să aibă răbdare până poate trage o concluzie despre cineva. Eu încă am persoane despre care nu ştiu ce să cred, cu toate că le citesc blogurile de multe luni de zile.

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Mihai,
    Propria ta reflectie asupra acestei teme, m-a provocat . Imi voi pune cateva intrebari si le voi insoti de raspunsuri :
    De ce am ales net-ul ca si cale de comunicare ? Adesea lumea mea e doar casa ... probleme medicale ;
    Cum am gandit comunicarea pe FB ? Ca o terapie ... dupa 2 AVC am intrat in depresie;Lumea mea reala nu mai era; prietenii din vremea buna de dinainte erau in cautare de alte meleaguri insorite ... aripile mele se fransesera brusc si nedrept...erau langa mine doar 2 oameni, la care nu ma gandisem niciodata altfel decat ca la niste colegi de cancelarie.
    Inainte de a mi se face cont pe FB, tastam ganduri, adesea negre si bantuiam datorita Google pe diverse site-uri... pentru ca vorbeam cu dificultate, dar simteam nevoia dea comunica !

    Dupa un an si ceva de experienta FB:
    - terapia mi-a folosit,
    - mi-am facut prieteni ( multi dintre fostii mei elevi si parinti comunica astfel cu mine),
    -am reinceput sa citesc, scrieri scurte, ce-i drept... dar am in continuare probleme cu intelegere, find nevoie de 2-3 citiri ale aceluiasi pasaj,
    - viata pe FB nu difera prea mult de cea reala ...aparentele inseala ...
    -am scos din lista pe cei lipsiti de respect , pe cei care nu inteleg polemica ca o constructie pozitiva si degenereaza in altceva,
    -incerc sa stau cat mai putin in fata PC, dar ma desprind greu (dependenta !!)
    Multumesc pentru aceasta reflectie !
    Multumesc ca-mi citesti gandurile!
    Multumesc pentru prietenie,
    Lenuta

    RăspundețiȘtergere
  8. Ca în orice lume nouă (încă nouă pentru mine) încerc să mă orientez, să găsesc repere, să mă orientez prin simțuri (pentru că aici nimeni nu are trup). Efortul presupune doar doar identificări exterioare, ci și multe descoperiri legate de sine. Mă bucur enorm să constat că nu puține sunt persoanele care simt și gândesc în acest peisaj căruia am încercat să-i dau un contur care să mă cuprindă și pe mine. Bâjbâi, dar am și percepții luminoase, prietenoase, calde, multe complemetare alor mele. Acestor remarci generale le-aș adăuga una particulară, cu destinație: Lenuța, mă bucur mult că îmi arăți prietenia ta și, pentru că o prețuiesc, te asigur de prietenia mea echivalentă. Cu drag ție.

    RăspundețiȘtergere

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg