Cuvintele dorm.
Ascult încordat susurul lor:
Sunt obosite, au un coşmar,
vorbesc de-a valma, se zbat în zadar;
parcă denunţă, parcă nu pot,
scâncesc disperate, urzesc un complot.
Verbe se-agită şi vor să-ntărâte
conjugând întruna-nţelesuri urâte;
Adjectivele ţipă multicolor
încărcate de-atâtea jocuri de rol;
preferă s-ajungă să fie doar zdrenţe
decât să salveze, mereu, aparenţe;
Pronumele caută substantive pierdute
şi nu se mai vor atâta vândute;
Numeralul urlă că prea e mult haos
şi-ar vrea să inducă un pic de repaos.
În cercul nebun apare jenat
şi totuşi distins un Înalt Predicat
puţin demodat, având doar un sens,
privirea directă şi gândul prea dens,
e încă șocat, aerian şi nevrotic.
El ţine în mâini un Cod Semiotic.
Tăcerea se lasă, parcă-i alt vis:
- Ştiu că vă doare, eu am prezis
că fi-vom insecte pe file de cărţi,
fluturi în vorbe, cu sensuri în părţi;
ne-am golit conţinutul, ne-am trădat bogăţia,
ne-am vândut la-ntâmplare, am cârdăşit cu hoţia.
Când nu suntem laşe,
sau vagi, de uzură,
ne trecem pe rând, dureros, prin cenzură;
a trecut vremea când drepte şi tari
stăteam de strajă ideilor mari,
şi când adânci, şi limpezi, şi clare
apăram cu credință orice onoare,
orişice normă, orice concept…
Ce văd acuma e deprimant şi nedrept.
Eu
am rămas singur, lipsit de aspect;
substantive comune nu vreau subiect;
pronumele-s false,
conjuncţiile speră,
imperativul la mine nu mai aderă.
Eu caut zadarnic un mod înţelept
ce-l vreau, cu credinţă, mai mult ca perfect;
încerc să găsesc pierdutul astral,
să vă scot din cercul circumstanţial,
dar indicativul prezent e greu şi steril
când toţi vor la noi doar o figură de stil.
Mai nou, în uşa somnului nostru,
stă la pândă Poetul din monstru.
Surprins, simt teama că amuţesc,
c-o să am bâlbe, că-nnebunesc,
şi-atunci, alarmat
că-mi vor da şi-un virus de agramat,
vreau ca să fug…
Din urmă tăcerile-n valuri m-ajung
şi-n clipele-n care încerc să mai scriu
cuvintele toate în mine se-ascund,
iar când vreau să vorbesc adânc să descriu
cuvintele, toate, sunt de mormânt.
În ora tăcerii, când cuvintele dorm,
mă fură uitarea-n adânc şi adorm.
Da-mi pare că-n ușa somnului meu
pândeşte cuvântul coşmarul meu greu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu