Societate

Ø  Lumea oamenilor, societeatea, este un fel imperfect de reconstituire a paradisului pierdut. Aducerea ei la extrem o constituie globalizarea. Abuzul ei cel mai revoltător este sfidarea persoanei.

Ø  Societatea proclamă puterea oamenilor și relativizarea persoanei. O societate care nu are un acut simț al solidarității (precum societatea globală) își distruge entitățile.

Ø  Omul este un animal sociabil aparte, pentru că în comunitatea sa își află nu doar siguranța individuală (pe care o conferă individului orice turmă, haită, stol sau roi), ci și recunoașterea.  Recunoaștere înseamnă pentru om distincție și responsabilitate, iar acestea îl înalță de la statutul de individ la cel de persoană. Numai o organizare societală conferă individului uman posibilități autentice de manifestare personalizată.

Ø  Se acceptă că democrația este cea care-l salvează pe individ de atoritarism. Dar apoi îl îneacă în birocratism.

Ø  Cu cât democrația este mai înalt ierarhizată, cu atât ea își pierede esența, chiar rațiunea de a fi. Este cazul democrațiilor occidentale.

Ø  Autoritatea este legitimă doar în ierarhiile care nu estompează vizibilitatea manifestării raționalității și responsabilității ei. Când acestea sunt estompate total sau cvasitotal este posibil de construit orice teorie a conspirației.

Ø  Ignoranța și ticăloșia sunt cele două tare majore ale statutului de cetățean, pe seama cărora escaladează orice formă de autoritate brutală.

Ø  Sănătatea este bunul cel mai de preț al existenței și prima condiție a a conturării iluziei fericirii.

Ø  Când spunem că oamenii nu sunt egali, trebuie să adăgăm imediat că nu sunt nici diferiți. Dacă nu, afirmația noastră este o enormitate. Orice exagerare într-un sens sau altul construiește ideologii inumane. Umanismul autentic operează cu ambele evaluări.