Trandafirul

Legenda grecilor spune că zeița florilor, Chloris i-a rugat pe confrații ei olimpieni să vină fiecare cu câte o ofrandă, s-o pună la căpătâiul neuitării unei frumoase muritoare nimfe, să altoiască floarea pe care ea însăși i-o pusese pe mormânt. Dyonissos, stăpânitorul vegetației, al extazului și al fertilității, ce nu-și ascundea hobby-ul pentru strugurii vechi păstrați în butoaie, a dat începutului acelei noi flori mirosul (gândindu-se că astfel Chloris va fi mai îngăduitoare cu el).  Cele Trei Grații, mai mult ca să o stârnească pe Chloris, au învăluit florea cu strălucire, veselie și farmec.  Zephyr a aerat ușor damful lăsat de Dyonissos astfel că Apollo a reușit să dea florii lumina.  Ares, războinicul, s-a minunat de splendoarea, gingășia și vulnerabilitatea noii flori și i-a pus deîndată spinii.  Cupidon i-a impregnat un surâs, iar Afrodita i-a spus, admirativ, „trandafir”, care ar fi să semnifice „fir către transcendență"