Se prăvălește un univers de cuvinte
când nimic nu mai este să le țină în minte,
când nu mai e nimeni să le mai spună
când nimeni nu e dispus să le-audă
rătăcesc în ecouri, în haite de zombii
când spre marea tăcerii își caută albii,
plutesc în derivă pierdute de sens,
mâzgă de vapori, de uitări în condens.
Strălucite odată inteligent și deștept
se usucă și crapă ca lutul ardent,
se fac vârtejuri, se sfâșâie-n gânduri,
își rup înțelesuri ieșindu-și din rânduri
și-n cataclismul pe care-l provoacă
antrenează idei despre moarte și soartă,
neuronii le prefac în zgură stelară
și aiurind ne-ncetat, ne-ncetat se blesteamă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu