Michelangelo
clipele
sparg oglinda
lianele
de nervi nu vor să mă dezlege
nici
ziua nu-mi mai răstoarnă noaptea
zgomotul
mimează tăcere în pavilionul urechii
îmi
curg șuvițe de lumină din corpul beznei
niciodată
deschide zăvorul acum
nimicul
împresoară contururi
ce
dispar ochilor mei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu