Stropul de dulce

întâmplarea ce-mi ești e încă un drum

ce s-a deschis în labirintul cuvintelor

să-mi scoată pașii din fum

să-i poarte în tărâmul viselor

întâmplarea ce-mi ești e o nouă uvertură

la opera pe care în scena inimii o pun

să mă scoată la liman din furtună

o vreme pe gând să-ți rămân

întâmplarea ce-mi ești e un fel nou de rostire

care incumbă doar indicativul prezent

fără cusur și plin de uimire

îmi crapă al tăcerii ciment

întâmplarea ce-mi ești e un nou anotimp

pe firmamentul de timp care curge

soarele pe care pot să-l ating

trecând pe la fereastra privirii și-n sânge

întâmplarea ce ești mi-e ultim suspin

prin păr, prin brațe, prin gând

 e stropul de dulce ce-l dizolv în pelin
bricheta cu care iar doru-mi aprind