Vârtejul

                                                         Foto via Simona Podaru

simți vârtejul care ne strecoară

în pâlnia de ore ticăind

și clipele ce încă ne mai poartă 

sub stelele strigându-ne pălind

e ca și-n noi, tandemul suflet trup,

aceleași contradicții și-aceleași mari distanțe

care ne țin în chingile calup

în lacrimile vechilor romanțe

simți vârtejul care ne strecoară

în pâlnia iubirii enunțate

cum trece ziua-n noapte printr-o seară

cu raze de lumină resemnate

e ca și-n noi, aceeași înserare,

aceleași sălcii care-n valuri plâng

aceleași inimi ce trec prin reciclare

cu cât ne soarbe visul mai adânc

simți vârtejul care ne strecoară

din concretul nostru în abstract

amintiri ce încă ne mai zboară

prin frumusețile trecute prin infarct

e ca și-n noi, același efemer

iubind pe crucea de eternitate

murind îmbrățișați pe țărmuri de mister

învăluiți în teama de singurătate