joi, 5 iunie 2014

Federico Garcia-Lorca (05 06.1898, Fuente Vaqueros, Granada - 18.08. 1936)

Elegia tăcerii 

Tăcere, unde îţi duci 
cristalul tău aburit 
de râsete şi cuvinte, 
şi suspinele pomului?
Cum cureţi, tăcere,
roua cântecului
şi sonorele pete
pe care mări îndepărtate
le lasă pe imacularea 
senină a mantiei tale?
Rănile cine-ţi închide 
când peste câmpuri 
vreo bătrână fântână 
darda înceată-şi împlântă 
în cristalul tău uriaş? 
Unde te duci dacă-n amurg 
te rănesc clopotele 
şi-ţi sfarmă încremenirea 
stolurile de strigături 
şi marea larmă-aurită 
prăvălită pe-albaştri 
munţi hohotind? 

Vântul iernii
îți sparge în țăndări azurul,
și-ți taie dumbrăvile
tânguirea tăcută
a vreunui rece izvor.
Unde-ți așezi mâinile
întâlnești ghimpele râsului
sau fierbintea izbitură
de bardă a patimii.
Dacă te duci către astre
țiuitul solemn
al pasărilor albastre
rupe marele echilibru
din ascunsul tău craniu.

Fugind de sunet, 
tu însăși sunetul ești,
spectru al armoniei,
fum de țipăt și cântec.
În nopțile întunecate
tu vii să ne spui
cuvântul nemărginit,
fără suflare și buze.
Sfredelită de stele
și coaptă de muzică,
unde îți duci, tăcere,
durerea extraumana,
durerea de-a fi prizonieră
în capcana de sunete,
acum, când pe vecie îți este
izvorul tău sfânt înfundat?

Tulburi de gânduri
azi undele tale târăsc
cenușa sonoră,
durerea de-odinioară.
Ecourile țipetelor
ce s-au dus pe vecie.
Zgomotul îndepărtat al 
mării, mumificat.

Dacă Iehova a adormit,
urcă la tronu-i strălucitor
sparge-i în cap
un luceafăr stins
și sfârșește definitiv
cu muzica eternă,
armonia sonoră
a luminii și, între timp,
întoarce-te la obârșia ta,
unde în noaptea eternă,
înainte de Dumnezeu și de timp,
izvorai liniștită.

Chitara

Începe plânsul
chitarei.
Se sparg cupele arborilor
pline cu dimineață.
începe plânsul
chitarei.
E inutil
s-o faci să tacă.
Plânge monoton
cum plânge apa, 
cum plânge vântul
peste zapadă.
E cu neputință
s-o faci să tacă.
Plânge lucrurile
pierdute departe.
Nisipul din Sudul fierbinte
visând camelii albe.
Plânge săgeata fără țintă
amurgul fără zori
și prima pasăre
moartă în ramuri.
O, chitară!
Inimă rănită
de cele cinci săbii. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg