marți, 8 iulie 2014

Ion Vinea (pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki, 17.04.1895, Giurgiu - 06.07.1964, București)

Mare

Nemărginiri sonore, a fulgerelor pradă,
mi-e sufletul o mare ce clocotă-n apus,
sub zarea de miraje spre care-ncet s-au dus
înaltele catarge cu pânze de zăpadă.

Spre soarele pe moarte fantastici albatrozi
desfac aripi candide și-n zbor plutesc alene
pe-ntinderea ce cheamă cu glasuri de sirene
corabia ispitită de palizii-i matrozi.

Se-așterne însă noaptea ca pe nisip o undă
și-apasă-n necuprinsuri cu mutul ei blestem.
În larguri pelerinii azurului se tem.
Un bun rămas pe aripi ce-n umbre se afundă.

Și-n zori îngenunchează pe țărmul solitar,
spre noile-aurore stă Inima bolnavă, -
pe mare trupuri albe plutesc, și o epavă, -
dar soarele sarcastic pe cer răsare iar.

Capitol

Când voi pleca, - povestea-i la ultimele file, -
voi ține minte-odaia și pianul de eben
și fruntea ta-nclinată prin moartea unei zile
pe treptele ce-ngână tristețea lui Chopin.

Și mâinile de fideș plutind încet pe clape
ca lebede vrăjite de-un ison monoton
cercând în somnul tainic din când în când să scape
viclenelor spirale, pe-al aripilor zvon.

Voi ține minte ora, perdelele ușoare
și cărțile de aur și vazele, iar jos
ogarul alb și ager, pe-o coastă, în covoare,
păzind tăcerea noastră cu ochiul credincios.

Voi duce-n gând privirea portretelor vetuste,
penumbrele culcate pe iazul din oglinzi,
și pletele de doliu și tâmplele înguste
pe cari le-apeși în palme, sfârșind, să le cuprinzi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu