„Ca toată lumea, nu dispun decât de trei mijloace spre a-mi da seama cât valorează existența omenească: cercetarea propriului eu - cea mai grea și primejdioasă metodă, dar și cea mai fecundă totodată; observarea oamenilor, care reușesc cel mai adesea să ne ascundă secretele sau să ne facă să credem că le au într-adevăr; cărțile, cu specificele lor greșeli de perspectivă care iau naștere printre rânduri...... Literatura scrisă m-a învățat să ascult vocea omenească așa cum mărețele atitudini imobile ale statuilor m-au făcut să acord atenție gesticii....... Acestea mint însă, chiar cele mai sincere. Scriitorii mai puțin abili, lipsindu-le cuvintele și frazele prin care să o poată capta, rețin din viață o imagine amorfă și săracă; unii, ca Lucan, o îngreunează și o împopoțonează cu solemnitatea pe care nu o are; alții, ca Petronius, dimpotrivă, o ușurează de conținut făcând din ea o minge săltăreață și goală, lesne de prins și aruncatîntr-o lume căreia îi lipsește ponderea; poeții ne transpun într-un universprea vast sau prea frumos, prea mistuitor sau prea dulce față de cel ce ne este dat, diferit tocmai prin acestea și în practică aproape de nelocuit; filosofii impun realității, spre a o putea studia în stare pură, aproape aceleași transformări pe care focul sau maiul le aduc corpurilor naturale: nimic din ceva material sau dintr-un fapt, precum îl cunoscusem, pare să nu mai existeîn atare cristale sau cenușă; istoricii ne înfățișează trecutul în sisteme prea complete, în serii de cauze și efecte prea exacte și prea limpezi pentru a fi vreodată în întregime adevărate; ei reașează docila materie moartă .......; povestitorii, autorii de picante anecdote milesiene, aidoma măcelarilor, atârnă de tejghea bucăți mici de carne pe care se bat muștele.
Totuși, m-aș împăca foarte greu cu o lume lipsită de cărți, chiar dacă realitatea nu este conținută în ele, pentru că nu poate intra toată acolo...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu