Werner Aspenstrӧm (1918) – „Cel așteptat nu trece prin cartiere mărginașe”
La fel ca în nopțile limpezi de octombrie
când leoparzii venind din nord străpung orizontul
și-n piață mulțimea se înghesuie pentru rugăciune
sau numai să privească în muțenie –
de ce închideți căile mahalalelor?
Cel așteptat nu trece prin cartiere mărginașe.
Ragnar Thoursie (1919) – „Ev mediu”
Păsări moarte atârnă de sfârcurile clopotului;
țiuitor îi ciocănește gerul chemarea,
menghini și singure pentru gâtlejul vieții;
ca o armie cade neaua, plăci de tinichea
peste grai omenesc.
Clopotnița stă cu picioarele rășchirate:
o spânzurătoare sprijinită de cerul serii;
împrejmuie uscatul și ăla, aidoma
unui ochi fărâmat, plini de amintiri înghețate,
între prăbușitele oase de lemn ale crucii.
Colibele în zăpadă sunt rădăcinile spânzurătorii,
flaute încremenite ale păsărilor-clopot.
Întunecată-I noaptea în coliba pădurii ce urlă.
Alb orbitor e în sufletul nopții, fruntea cerului
și a pământului.
Răsfrângeri de aripi și păsări
Strălucesc în ultimele răsuflări ale pământului.
Eliberați suntem de anii stufoaselor păduri.
Edith Södergran (1892 – 1923) – „Taurul”
De ce întârzie taurul?
Firea mea e-o pânză roșie.
Oare nu văd ochi bălțați de sânge,
nu aud răsuflări gâfâite,
nu tremură pământul sub copite nebune?
Nu.
Taurul umblă fără corn;
stă în fața ieslei
și îndărătnic își mestecă fânul aspru.
Pânza cea mai roșie
flutură nepedepsită în vânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu