Photo: via Rodica Beșliu
mă inundă valurile nopții
digul luminii se sparge în așchii
pe cer trec nori cu îngerii sorții
ochii-mi clipesc precum aștrii
dorul de spațiu îmi cască abisul
timpul devine somn infinit
imponderabil prin peșteri doar visul
mă ține treaz deși am murit
lilieci de tăceri mă traversează prin gând
despletindu-mi amintiri și uitări
ne vom vedea mai târziu în nicicând
traversând toate-ale nopților mări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu