Apatie

gândurile mă iau la rost

cuvintele iau gândurile la rost

deschid doar ochiul drept și le privesc

întrebându-mă de unde mă tot provoacă

din afara mea

din adâncul meu

cum reușesc să mi te aducă în minte

când știu bine că nu ești aici

lumina îmi închide iar ochiul drept

dar nu mă simt iluminat

umbre de gânduri și cuvinte

aleargă alarmate în mine

le-am simțit în dreptul cutiei craniane

apoi în cutia toracică

mi-e lene să le iau și eu la rost

să le spun să înceteze să mă bântuie

să mă cutreiere

mai ales că dacă le-aș da din nou atenție

ar deveni străvezii

gândurile cerându-mi să le concretizez

cuvintele să le rostesc

 îmi deschid iar ochiul drept 

afară e lumină

înutru e-ntuneric

gândurile și cuvintele trec prin mine

și așa eu mă trec

prin ele 

pe pereții înconjurători ai ochilor

din aer transparent sau mat

ca ziua și noaptea

pasc sau zburdă

în herghelii de cai verzi

gânduri și cuvinte