trezește-mă
a mai zburat o vară peste ochii-ntorși
în mine însumi
prin aerul de apă al tăcerii
prin tectonicul relief al minții
prin tălpile ce m-au descălțat în
nisip
și au sărit sinucigaș în abisul
mării
a cui e vina dacă toamna nu mă mai
găsește
în parodia amară din vaporii
arborilor de cafea
în floarea rănilor nituite pe
versenții timpului
în norii volatili ai speranțelor
colorate
în materia fără duh a prezentului
și în duhul imaterial al memoriei
nu mă plânge
doar mă trezește să-mi dezmorțesc
amintirile
să privesc cum mă clipește
somnoros trecerea verii
iar toamna începe a se coace în
cuibul meu părăsit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu