marți, 23 septembrie 2014

În palme


m-am trezit cu palma dreaptă la ceafă
iar cu cea stângă pe bărbie
și dintr-o dată am înțeles că îmi țin în mâini capul
fără să-l cântăresc
doar că mi-l am în palme
mirându-mă că nu știu de câte ori oi mai fi făcut asta
pentru că mereu capul mi-a fost la-ndemână

așa mi-am amintit că în pântecul mamei m-am ținut 
tot timpul îmbrățișat în propriile-mi brațe
iar după ce m-am născut mi-am dat drumul
și am apucat în mâini tot felul de alte lucruri
uitându-mă

mă revăd acum după o atât de lungă absență
sunt schimbat
însă mă recunosc
sunt chiar eu
și mocnit în migrene dorul de mine 
se descătușează în lacrimi de fericire
pentru că tot timpul ăsta am crezut că murisem

cu palma dreaptă sub cap
iar cu cea stângă pe bărbie
voi ține în brațe gândurile mele

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg