soarele și-a azvârlit culorile
pe-a cerului maluri
tăciuni de nori aprinși în
orizontul nopții se sting
vântul fluieră un recviem al
tăcerii pe creste de dealuri
în deșertul de negru cu inima
frântă somnul mi-l strig
doar amintirile pâlpâie pe cerul
uitării ca niște stele
în fereastră trecutul ghem de
reproșuri pare că-i lună
viața din cioburi de sticlă mi-a
tăiat ale timpului vene
hemoragia cu clipele mele mai are
puțin și se curmă
m-am deprins să mor repetat în
filele a o mie și una de nopți
ca ecou perpetuu străbătând
labirintul propriului sine
în care soarele-și varsă seara
culorile pe-a cerului bolți
chiar la fereastra visărilor mele
din întrăbări și suspine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu