vineri, 19 septembrie 2014

Căutându-l pe Morfeu


soarele și-a azvârlit culorile pe-a cerului maluri
tăciuni de nori aprinși în orizontul nopții se sting
vântul fluieră un recviem al tăcerii pe creste de dealuri
în deșertul de negru cu inima frântă somnul mi-l strig

doar amintirile pâlpâie pe cerul uitării ca niște stele
în fereastră trecutul ghem de reproșuri pare că-i lună
viața din cioburi de sticlă mi-a tăiat ale timpului vene  
hemoragia cu clipele mele mai are puțin și se curmă  

m-am deprins să mor repetat în filele a o mie și una de nopți
ca ecou perpetuu străbătând labirintul propriului sine 
în care soarele-și varsă seara culorile pe-a cerului bolți
chiar la fereastra visărilor mele din întrăbări și suspine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu