marți, 9 septembrie 2014

Cesare Pavese (09.09.1908 – 27.08.1950)

O amintire 

Nu există bărbat care să poată lăsa vreo urmă
în această femeie. Tot ce-a fost piere într-un vis,
se risipeşte dimineaţa şi rămâne doar ea.
Dacă n-ar fi fruntea atinsă de clipă, 
ar părea uimită. Doar obrajii zâmbesc
mereu.

Nici zilele nu se adună
pe chipul ei, ca să-i schimbe zâmbetul uşor
ce se răsfrânge peste lucruri. Cu aprigă fermitate
face orice lucru, dar pare de fiecare dată că-i prima oară;
şi totuşi trăieşte fiecare clipă. Se dezvăluie
trupul ei puternic, privirea reculeasă,
în vocea tainică şi oarecum răguşită: o voce
de bărbat obosit. Şi nici o oboseală n-o atinge.

Dacă-i priveşti fix gura, închide ochii pe jumătate
în aşteptare: nimeni nu poate îndrăzni o nesăbuinţă.
Mulţi bărbaţi îi cunosc zâmbetul ambiguu
sau încruntarea neaşteptată. Dacă a existat un bărbat
s-o ştie cum geme, umilită de dragoste, 
plăteşte zi de zi, neştiind despre ea
pentru cine trăieşte ziua de azi.

Zâmbeşte singură
zâmbetul cel mai ambiguu 
mergând pe stradă.

[octombrie 1935] din volumul „Lavorare stanca” - („Munca oboseşte”)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu