pe luciul oglinzii mi se conturează
deșertul
pare profund și estetic
deși e doar încă un miraj la
capătul lumii
poate aș spune că este însuși
preaplinul
în care aș reuși să pătrund furând
lumină luminii
din torța lui prometeu care îmi
arde pieptul
cu lovituri lacome de ciocuri
ce-mi numără anii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu