toată viața am dat târcoale
în mare grabă
eternității
eternitatea este gravitată
de sateliți de riscuri
de meteori de noroc
de nori de plictiseală
de un cer de așteptări
de cimitire de piatră
o vreme ea nu m-a băgat în seamă
eram ca un fluture care se
temea
și de întuneric și de lumină
și de ger și de caniculă
chiar și de iubirea pentru culori
înflorate
un biet indecis care degustă din
farfuria fiecărui anotimp
eternitatea respiră timp în
preajma mea
uneori își ridica o pleoapă
dar se întorcea pe partea cealaltă
când am privit-o întâia dată în
ochi
toate clopotele mi-au răsunat în
cap
iar lumea plângea deznădăjduită
și promitea să fie mai bună
până ce se adăpostea după un colț
de uitare
în confortabilă indiferență
am trăit în preajma eternității
ajungând să cred că vom rămâne
buni vecini
fără a deveni prieteni
de la o vreme ne dăm mai multă atenție
și ceva mă face să cred că ne vom strânge
mâinile
ne vom cunoaște
ne vom nedespărți
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu