duminică, 14 septembrie 2014

Geo Bogza (06.02.1908, Blejoi, Prahova - 14.09.1993, București)

Copacul simfonic 

Printre ceilalţi copaci, liniştiţi, el părea aproape nebun:
Multiplu se ridica din pământ cu zeci de braţe
Pe care exaltat le flutura în vânt.

Însufleţit era - şi străbătut de atâtea fluide
Încât privirilor noastre păru un frenetic dirijor
Conducând, plin de pasiune, Simfonia glacială a Eterului.

Incoruptibilă dimineaţă de iarnă cu cerul senin
Când tot universul cânta, ca o orgă de cristal
Sunetul fiindu-i atunci rostul unic, esenţial.

Sub multele ramuri, fremătătoare, patetice,
Totul fu muzică: întinderea lumii şi durata ei
Păduri, oceane, milenii şi ere, o, cum le-am auzit!

Arătând stelelor drumul, iar vremii cadenţa secundelor
El purta prin noi, copleşitoarea imensitate,
Tălăzuirea sonoră a clipei spre Eternitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg