sâmbătă, 13 septembrie 2014

Poemul nemuririi


pe cristalin de suflet își trece toamna norii
se tulbură seninul sub sărut de vânt
trupul ostenit își zgribulește porii
în semințe coapte ce caută pământ

inefabil timpul circumstanțial străbate
atomi care entropic își contopesc prezența
condensând tristețe pe-a sufletului clape
și-năbușind  un psalm ce-și caută esența

concertul existenței în orgi de univers
între răsărit și-apus mă traversează încă
și-i aud și-i văd spendoarea acordată-n vers
poem al nemuririi într-un volum de-o clipă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu