duminică, 28 septembrie 2014

Werner Hofmann (08.08.1928 - 13.03.2013) - Fundamentele artei moderne

Din fișele mele regăsite - anii '80 (Elocința sintezei):

„Întrebarea referitoare la artă a fost înmormântată în biblioteci. Dacă ne-o punem astăzi din nou, e bine să facem asta cu un oarecare scepticism. Conceptul „artă” ar trebui ferit atât de o utilizare excesivă, cât și de o idolatrizare. Asta deoarece conținutul unui atare concept e format din operele de artă admise în această relație pe baza opțiunii unui anumit cerc de contemplatori sau de consumatori. Picturile rupestre sunt artă într-o accepție diferită a cuvântului în raport cu creațiile din muzeele și expozițiile noastre. Însă nici „chemarea /nevoia /așteptarea pentru artă” a zilelor noastre nu este unitară și mulți dintre aceia care continuă să producă tablouri și sculpturi pun la îndoială noțiunea de „artă estetică” (Schiller).
Nu avem cu privire la artă decât o cunoaștere bazată pe experiență, pe care ne-o lărgim zilnic. Această cunoaștere, alcătuită din straturi așternute în timp și spațiu, a fost dobândită prin faptul că răspunsurile la întrebarea privitoare la artă, la esența și cuprinsul ei, au fost repuse mereu în discuție. Iată ce e caracteristic pentru relațiile noastre cu opera de artă. Asemenea relații rezultă din faptul că opera de artă a fost pusă la îndoială. Trebuie să acceptăm o astfel de situație și să concepem spațiul de rezonanță spirituală al operei de artă pe această bază.
E drept că epoca noastră trebuie privită din perspectivă istorică, în devenirea ei. În ultima instanță ea trebuie interpretată pe baza „formelor simbolice” care îi sunt specifice. În accepția pe care i-o dăm aici, termenul „modern” nu vizează acea modernitate pe care o slujește moda, nu noutatea de ultimă oră care ar trebui să răzbată în fiecare clipă pentru a i se recunoaște originalitatea, ci acea problematică spirituală specifică cu care este confruntat artistul modern. Nu susținem teza conform căreia arta modernă este mai greu accesibilă și deci mai problematică decât cea veche, ci faptul că arta modernă a devenit pentru ea însăși o problemă. Termenul „modern” vizează deci mai puțin un anumit tip formal, cât mai curând un climat și condiționalități sociale în care este implicat artistul epocii noastre. „Modernitatea” nu este o stare de fapt univocă, ajunsă la unison. Cuvântul se referă în aceeași măsură la fenomenul lipsei de comandă socială și la situația concurențială pe care o favorizează piața artistică (expozițiile, comerțul și critica de artă); se referă pe de o parte la imperativul etic al necondiționării și al adevărului lăuntric al artei și pe de altă parte la efectele de semnal urmărite conștient, la provocările (scandaloase) experimentate. În ultimă instanță termenul se aplică nu numai „chemării/nevoii de artă” - producătoare de picturi și sculpturi - , ci și contrariului acesteia, adică acelei voințe care urmărește producerea de non sau anti artă. De aceea noi nu ne mai putem mulțumi azi cu un raport istoric de analiză formală și strcturală, care doar înșiră evenimentele și caută să convingă cititorul de caracterul logic al succesiunii lor. Va trebui, dimpotrivă, să avem în vedere motivările multiple, adeseori contradictorii, care determină în vremurile astea acțiunea creatoare. Conceptul atotcuprinzător de „artă”, în aceste împrejurări, devine un mijloc de comunicare echivoc, din păcate inevitabil.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu