vineri, 17 octombrie 2014

Tata

Ar fi fost ziua lui, dacă nu rămânea în noapte


bătrân și liniștit ultima oară,
l-am văzut șezând, cu coatele pe masă,
privind nimic prin fumul de țigară,
cu gândul dus în neguri și în ceață...

era așa concret... și-așa abstract,
trecut prezent propria-mi adâncime,
umbră și lumină lipsite de contrast,
surdină de tumult, tăcere-n agonie...

cu sfială l-am privit prin geam de amintiri,
abia de-i conturam o schiță din ce-a fost,
mie cândva tată, lumii necunosut martir
nu eram în stare să-i dau acum un rost...

privesc nimic prin fumul de țigară,
gândul mi-e plecat în neguri și în ceață,
o fată mă privește-ngrijorată,
eu stau inert și gol, cu coatele pe masă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu