Liniștea care în iarnă se-adună
clatină aerul în transparențe de ger
ca o vibrație țâșnind dintr-o strună
întinsă între vagi contururi de cer,
ca un licăr din lumina ce stă să apună,
ca mirajul unui tâlc învăluit în mister.
La fel e fundalul din suflet, doar valuri
de iarnă care ninge fulgi de tăceri
și gânduri ce sfărâmă statui de idealuri
cioplite în vraja luminii trecutelor veri
secate în albia de timp, între maluri
de atâtea visate dimineți și-nserări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu