„Cartea înţelepciunii poporului”
este numele pe care N.V.Gogol l-a dat operei lui Krîlov
Lupul și păstorul
trducere Constantin Stamati
Lupul oarecând,
Lângă stână stând
Și prin gard privind,
Au văzut ciobanul alegând un miel,
Ce au fost mai gras,
Și tăindu-l făr’ de milă, l-au pus frumos în frigare,
Iar câinii se uita stând lângă el.
Deci lupul, oftând, în lături s-au tras,
Zicând către câini cu ciudă prea mare:
„O! să fi mâncat eu mielul, ce calabalâc ați face,
Iar păstorul îl și frige și stâna cată și tace!”
Așa și stăpânitorii dau porunci cu strășnicie,
Să nu jăcuim poporul, că vom cădea în urgie.
Așa și sânții călugări ne spun din amvon cuvinte,
Să nu iubim avuție, că iadul ne va înghite.
Și apoi ei însuși fac
Cu noi cum li-i mai pe plac.
Deci și noi dup-a lor pildă pe cine putem jupim,
Iar în Săptămâna Mare câteodată ne spăsim,
Și iarăși păcătuim.
Ivan Andreevici Krîlov s-a născut la 13 februarie 1769, la Moscova și a devenit cel mai ilustru fabulist rus. În versuri libere, într-o limbă populară, presărată cu proverbe și zicători, fabulele sale ridiculizează racile morale ale epocii. Sunt remarcabile gama variată a ironiei și satirei, uneori bonome, limbajul vioi, pitoresc și paremiologic (care ține de proverbe sau de studiul lor, privitor la proverbe sau la studiul lor)
Krîlov s-a format ca scriitor în ultimele patru decenii ale secolului al XVIII-lea. În 1787 începe colaborarea la revista „Utrennie ciasi" („Ceasuri de dimineata"), care îi publicată, fără semnătură, primele fabule. Fabulele sale sunt originale prin aceea că recreează artistic realitatea, cu simț moralizator, adică la modul ironic și satiric, uneori bonom, într-o limbă vioaie, pitorească.
Prima culegere de fabule a lui Krîlov apare la începutul anilor 1809, după care timp de 24 de ani, a scris peste 200 de fabule (dintre care câteva constituie adaptări sau traduceri după La Fontaine și Esop. Încă din timpul vieții Krîlov a fost recunoscut maestru al acestui gen literar, atât pe plan național, cât și pe plan mondial. Personajele și imaginile din universul fabulelor sale au nelipsit elementul popular și național. La el, „până și animalele și arborii - întreaga natură - sunt rusești” - spunea admirativ V. G. Bielinski. Pentru prima oară în literatura rusă, fabulele aduc, în forma alegorică, aproape toate categoriile sociale ale acelui timp.
Cele mai caracteristice sunt acelea care zugrăvesc samavolnicia justiției și a autorităților, carierismul, venalitatea și birocratismului aparatului de stat țarist - aspecte pe care Krîlov le-a cunoscut în bogata sa experiență de slujbaș.
Fabule ca „Danțul peștilor”, „Oile bălțate”, „Lupii și oile”, „Știuca”, erau îndreptate împotriva regimului despotic autocrat, împotriva nedreptăților, constituind indirect o pledoarie îndrăzneață în apărarea celor mulți. Iată un fragment:
Deși s-a spus că nu mai merge-așa,
Să-și facă lupul tot de cap;
Tot el rămîne gâde și casap,
Fie pârât sau fie că-i pârâș
O duce numai lupul pe oaie-n crâng târâș.
Expresia cea mai viguroasă a acestei satire demascatoare, cu un puternic caracter politic, apare în fabulele „Adunarea obștească”, „Oile bălțate”, „Ospățul” și mai cu seamă în „Danțul peștilor”, în care autorul demască nedreptățile sociale, fățărnicia și despotismul regimului țarist.
În "Danțul peștilor", tipul satrapului țarist capătă o largă generalizare artistică. Contemporanii lui Krîlov au recunoscut cu ușurință în figura Leului pe Alexandru I, iar în aceea a sutașului fățarnic și servil pe favoritul țarului - ministrul Arakceev - devenit simbol al politicii țariste de teroare și samavolnicie.
În „Adunarea obștească”, lupul, devenit staroste peste oi, simbolizează cruzimea și rapacitatea demnitarilor. În chip formal și oile - care semnifică aici poporul - trebuiau să fie, chipurile, consultate. Dar „poporul întrebat nici pâs nu a răspuns” și autorul conchide cu amărăciune:
Ci n-au fost oile în stare
Nimic să sufle-n adunare?
N-au spus nimic și-aveau dreptate,
Căci ele nici n-au fost chemate,
Necum să fie întrebate.
În alte fabule sunt dezvăluite diferite vicii ale aparatului birocratic țarist precum prostia demnitarilor („Oracolul”, „Dregătorul”), servilismul față de cei mari („Elefantul și Javra”, „Vulturul și Păianjenul”).
Pe de altă parte, Krîlov dezvăluie cauzele nedreptăților sociale și abuzurilor claselor privilegiate. În fabula „Țăranii și Rîul” (1813) răsună protestul poporului jefuit și exploatat de ocârmuire în cârdășie cu slugile ei. Țăranii vin la Râul cel mare „ca să-l înduplece, să le asculte durerile și chinurile multe”. Dar curând își dau seama că jalba lor este zadarnică:
Însă, uitându-se în apele lui late
Văzură-n râul mare, cărat pe jumătate,
Avutul lor, răpit de râurile mici,
Înghesuit deavalma, bucate, vite, târlă
Și-l însoțeau cu ochii, dus pe gârlă.
Morala fabulei este concludentă:
Ce să mai cauți la cei mari dreptate
Cînd ei dau cu cei mici pe jumătate?
În fabula-pamflet „Cioara și găina”, Krîlov a demascat falsul patriotism al nobilimii ruse reacționare, care a pactizat cu dușmanul pentru a se pune la adăpost, căutând să tragă profituri de pe urma cotropirii napoleonene.
Fabula „Lupul între cîini” ia în discuție un alt moment important al războiul din 1812, legat de tratativele pe care le ducea Napoleon pentru încheierea unui armistițiu. Aici, baciul îl întruchipează pe Kutuzov, care, exprimînd năzuințele poporului, cheamă „pe toți - de la mic la mare” la lupta unită într-o mișcare de partizani împotriva dușmanului cotropitor, iar lupul hulpav îl reprezintă pe Napoleon.
Ești numai sur, eu sunt încărunțit
Și cu năravul tău, obișnuit.
De aceea mi-am făcut și eu o lege,
Cu lupii voștri a mă înțelege:
Eu îi jupoi de piele și de vii,
Pe el, ciobani! Pe el, dulăi! Pe el copii!
Și alte evenimente istorice au fost consemnate de pana realistă a scriitorului satiric. Dintre fabulele care au o bază istorică concretă, cele mai semnificative sunt „Fiertura lui Damian” și „Cuartetul”.
Gravură realizată după fabula Vulturul şi Păianjenul
„Suferințele lui Richard Feverel” este o chintesență a artei și gândirii meredithiene. Acest roman s-a bucurat și se bucură în literatura engleză de o generoasă popularitate, iar autorul se impune prin el, criticii și publicului, ca o personalitate complexă și incitantă, dar și incomodă prin curajul și franchețea cu care atacă tabuuri ale epocii. S-a spus despre „Suferințele lui Richard Feverel” că este o carte scrisă numai pentru bărbați, atât de imoral este. Volumul a fost retras din circuitul bibliotecilor publice, dar sensul lui profund a fost recunoscut de critică. Iată ce nota criticul literar al revistei „The Spectator" în cronica din 9 iulie 1859: „...Sir Austin nu este un caz tipic, și totusi, oricât ar părea de ciudat, concepțiile sale cu privire la relațiile dintre tată și fiu sunt împărtășite de nenumărați părinți de bună-credință care, fără să-și dea seama, comit și ei aceleași greșeli ca și el."
Descriptio Moldaviae, prima monografie a Moldovei, în latină, de la a cărei finaliza se împlinesc azi 296 de ani, a fost scrisă la îndemnul lui Gottfried Wilhelm Leibniz. Această lucrare i-a adus titlul de membru al Academiei din Berlin. Ea are trei părți. Prima parte face prezentarea geografică a Moldovei și inserează pentru întâia oară o hartă a statului moldovean. Partea a doua se referă la politica și administrația țării, în timp ce ultima parte vorbește „despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latinești,după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavonești” (Wikipedia). Însemnătatea lucrării constă și în faptul că Dimitrie Cantemir abordează, tot în premieră, domenii precum fauna, etnografia și folclorul de la noi.
