Agonia Cioran

mă topesc

consistența și substanța mea dispar epuizant

se fluidizează în irosirea timpului picurând ca ceara

lichidându-mă organic

dispărându-mi corpul într-un ocean de nimic

lăsându-mi deasupra doar capul prin al cărui vid zboară păsări de gânduri halucinante

să nu mă înec

deși aerul rarefiat pe care îl inspir nu mai conține nici o speranță

și nici o iluzie

Valuri

dezlănțuite furtuni

și totuși apele terei

oricât de uriașe și furioase valuri ar face

nu pot deborda într-atât peste țărmuri

încât să invadeze cerul

și să se reverse în infinit 

Solilocviu marin

Via Woman & Art by Elvazur

corzile valurilor vuiesc

în timpanul țărmurilor dintre mări
vocile naufragiaților se sting
se scufundă punctele cardinale
clipele înspumate nu contenesc
asurzind nisipuri și ape

Delirul trestiilor la asfințit

delirul trestiilor în asfințit

adierea luminii ce crestează zarea 

ultimul strigăt de stol  rătăcit

păsări ce-și nivelează cărarea

cu meandre de zbor liniștit

printre clipe ce aduc înserarea

sufletul meu repetat le-a trăit

între maluri aiuritoare de foșnet

de pe buze de timp sorbind sărutarea

cu ochii întredeschiși savurând-o încet

Înălțare

„sunt păsări pe care nu le mai pot ține zările...” - Virgil Carianopol

photo Dimitra Papadimitriou

în pereți de zări

trecutul - meșter manole -

ne zidește ca pe niște ane

înălțând trăinicie 

catedralelor din fum 

cu icoane de amintiri

Land of Zarand

Te voi purta cu mine într-un land

acolo unde prin tot cerul și pământul

dumnezeirea a trecut cu gândul

a binecuvântat o lume de poveste

ce n-a mai fost, numai acolo este

și-a botezat-o cu-n cuvânt astral 

de rece și de cald:
Zarand

Tăcerea cerului

foto sursa net

stele ale tăcerii sus pe boltă

lăcrimați-mi despre voi un tâlc

nu vedeți cum sângele-n aortă

îmi crește pulsul că nu pot să v-aud

atâta timp și spațiu între noi

universuri paralele ne despart

multipli ani lumină 'naine și-n apoi

dar noapte după noapte eu vă stau de cart

îmi vine dor de ducă sus când licăriți

vreau de la voi un strop doar de mister

prin spații vide trecând până muriți

stele-ndepărtate lumina eu v-o cer

Uragan

despletiri de crengi în plină furtună

nori negri-amenințând înecuri de noapte

fulgere ce sparg tăcerea și o tună

spaime ancestrale prematur coapte

este cerul cu demoni din senin invadat

iscând cu oștiri vacarmul teluric 

creuzet de spațiu și timp mestecat

scorbură deschisă în prezentul vremelnic

herghelii de praf cu tropot sălbatic
dislocând în aer materia departe
sfâșiată ordine dintr-un vis hieratic
amintind că iadul există și este aproape

Spațiul

un cerc vicios

întemnițat în planul bidimensional

a evadat cândva periculos

devenindu-și sieși arc spiral

ridicând și oscilând spectaculos

reflectări de tip rectangular

Întâia hartă

cândva demult

un fir de scrum

de fapt un punct

s-a visat pe sine munte

și-a pornit târâș la drum

lăsând în urmă-și dâre multe

care-ntre ele reunite

întâia linie-au definit

iar mai târziu

cu altă linie-ntretăiată

a zămislit

primul plan în infinit

întâia hartă

Imagine montană

dorm în picioare atâția copaci

înfipți în paturi de frunze pe stâncă

coroanele lor fac din nori cozonaci

pe care vântul îi ia și-i mănâncă

copaci solitari izolați între stânci

plutind printre vise de munți

oglindiri cățărate din prăpăstii adânci

între cer și pământ numai punți

Vitralii

photo Naoto Hattori

ne vom întoarce iar la infinit

rupând tăcerea cuvântului uitat
abstracți și purtători de mit

vitralii din noroiul care ne-a-mbrăcat

ne vom întoarce din lutul ce-a crăpat

de gânduri diafane despre infinit

reverberând ecoul din care am plecat 

vitralii de concret ce s-au trezit

Mai sunt

ImagineaYarek Godfrey Art

am fost atâta de mult

mai sunt așa de puțin

topitură-n acidul de clipe

mirat să văd și s-ascult
cum împletesc un destin
din spații restrânse
și zări infinite
din tăceri tumult
râsete plânse
niciodată citite
e tot mai puțin
până la zilele stinse
și nopțile-aprinse

Zilnică

Imagine via Arts & Photography

e veche ziua asta nouă nepereche

aceleași pete recunosc în soare

aceeași mantie lăsată peste seară

și-aceleași ore din cele viitoare

e nouă ziua asta atât de veche

cum să separ clipa de propria-mi clipă

zborul ideal de concreta aripă

să ies din timpul ce mă face risipă

să mă-nchid cu mine în propria oglindă

să-mi separ propria clipă de clipă

Viziuni metafizice

via Strange Art - Inner Demons

dincolo de amintiri și uitări separate

începe o lume chircită de-a timpului ceață

materia se dezmorțește înfiorată din moarte

în a lumii repetată cea dintâi dimineață

cu tăceri care plâng pe înfundate

răscolite dureros de lumina din viață

cu primele uitări și amintiri adunate

Romanță

pe un peron de gară

în ceasuri de seară

moțăind pe vise

cu speranțe-ntinse

peste vid se-așteaptă

tren la linia moartă

care doar desparte

aproape de departe

dorul de iubire

uitarea de-amintire

pe șine lungi de gând

înspre gări cuvânt

cu lacrimi ce nu plâng

Miraj

                                                                                        Via Neil Simone Gallery

ochii sunt șevalete pe care natura

așterne lumini de culori fermecate

perspective ce-n suflet se leagănă-ntruna

când prea departe când prea aproape

pe șevaletul cerului pensule de vânt 

împrăștie ultimele umbre de vară

cum tu mă cutreieri obsesie-n gând

îmbrăcată lejer în toamnă de seară

Spațialități

                                                                                                         via Mihaela Nica Crăciun - Album portrete

trezirea e reculegere după raite avute prin alte realități

reconstituire a temporalului din care îți pari ca ieșit

pentru întâlniri clandestine prin vagi spațialități

cu peșteri ciudate în care mereu ai ceva de spășit

între aceste tărâmuri stai mereu așteptând

să pleci sau să vii permanent migrator

pe valuri de-amintiri și uitări în maree de gând

unde-i la tine acasă că veșnic ți-e dor

Clipe săgeată

încruntări de nori peste câmpuri

ivite peste seara albastră senină

devin lungi umbre de gânduri

licărind dureros în retină

se fac stoluri de somn peste pleoape

ulii pe cer cu aripi de vise

căzând în abisuri de noapte

săgeți cu vârfuri de clipe aprinse

Andante

andante

cu note volante

ziua cască în margini de noapte

lumina pătrunde prin pleoape batante 

baloane de vise picură sparte

prezentul e iară aici dar departe

clipe rulante

încep dimineața andante