marți, 21 ianuarie 2020

Continuum

Totul se întâmplă
- pământ apă cer cosmos ploi îngheț umbre lumini -
la ferestrele ochilor noștri deschiși.

Chiar dacă închidem ochii
întâmplările acestea continuă
pentru că mereu alții și alții vor avea ochii deschiși spre ele.

Doar dacă prin absurd toți am închide ochii de-odată
întâmplările ar înceta pur și simplu
sau oricum se vor pierde în beznă inexistențială.

De aceea intră în responabilitățile fiecăruia ca
întotdeauna înainte de a adormi
să se asigure că undeva cineva mai rămâne cu ochii deschiși.

miercuri, 15 ianuarie 2020

Pragul dintre porțile cardinale

indecis pe tăișul alegerii pasului decisiv 
în pragul dintre porțile cardinale ale timpului
sufletul îndură neclintirea limbilor de clopot
să țipe toate clipele până pe culmile disperării
să bată în reluare amănuntele lor de sânge 
de la începuturi la secunda din urmă
de la prima inspirație la ultima expirație
de la primul scâncet la ultimul cuvânt

vineri, 10 ianuarie 2020

Dă-mi mâinile

Dă-mi mâinile neliniștilor tale
Mâinile pe care doar în vis ți le-ating
Când singur pe plajele lumii astrale
Nestingerit disperarea pot să mi-o strig

În a palmelor mele capcană de seară
Tremurând de emoție spaimă speranță
Te topești ca zăpada în primăvară 
Redevii o iluzie lipsită de viață

Știi-vei vreodată ce furci caudine
Departe și-aproape gându-mi frământă
Ce mă leagă și ce mă desparte de tine
Cât de înaltă îmi ești și cât de adâncă

Când e acuma și când e demult
În ce limbă mi s-a tradus amintirea
Unde-i surzenia în care te-ascult
Ce oglinzi îmi îneacă la tine privirea

Vei recunoaște amprentele mâinii
Care tandru aura ți-au descântat
Fără să-ți atingă nici gura nici sânii 
Când în cerul tăcerii te-au adulat

Dă-mi mâinile inima-n ele s-o pun
Să o simți cum respiră și bate-n adânc
Să vezi sorii din mine atunci când apun
Și cum eternitatea te poartă în gând

miercuri, 8 ianuarie 2020

A mai fost un sărut

După o idee a lui Paul Éluard
Marguerite Burnat-Provins, La confiance, 1926
A mai fost un sărut
discret pentru că ți-ai acoperit cu palmele ochii
ferindu-te din calea luminii cu care înfiora înserarea
să te contamineze în sânge
și apoi să ajungă-n adâncul cu liniștea ta

Visul din vis

Ne vom mai duce somnul împreună,
după ce ne-am întâlnit în vis și pe retină.
Un râu sau o culoare, un cer sau doar o strună
au făcut ceva, că noi ne-am luat de mână
privind și ascultând în inimi cum răsună
glasul sângelui cum parcă ne îngână.

Vom mai visa așa, ducându-ne pe gânduri,
pe undele de clipe, pe ale noastre simțuri,
iar când va fi să fie din viață pentru moarte 
unul dintre noi din somn să se trezească,
să îl aștepte pe celălalt la Dumnezeu, departe,
dincolo de lume și carnea strămoșescă.

marți, 7 ianuarie 2020

Mâine

și mâine este iar o zi
încă o șansă oferită vieții
o geană de lumină nouă 
în ai dimineții ochi de rouă
o clonă după azi care-acum apune
în deșertul memoriei cu dune
un miraj cu alte zori de zi
pe care-l vom trăi și-l vom muri

joi, 2 ianuarie 2020

Colivia întunecată

Poem din 1977
în colivia mea nu vine vreodată cineva 
n-ademenesc cu ode minciuni sau altceva
universul tot mi-e-n suflet și în gând
 nu mă aude nimeni atunci când râd sau plâng

pe colivia mea nu las păsări să se-așeze 
să nu le deprind zborul când stau ca să viseze
mă bântuie în schimb roi de țânțari și muște
din porii plini de sânge încercând să guste

din colivia mea las totuși să se-ntâmple 
zmee de idei de gânduri și cuvinte
strigăte-n oceanul de tăceri târzii 
ce se vor întoarce ecouri din pustii

colivia mea - o lumânare aprinsă
în gratii de-ntuneric și umbre este prinsă
nu are nevoie de apă sau de vânt
se stinge de la sine și-mi va fi mormânt