joi, 6 decembrie 2018

Analogie

După o idee a lui Jose Ortega y Gasset

pădurea e mai mult decât încrengătura vie a copacilor ei
a lizierei tufișurilor luminișurilor potecilor ei
prin care mișună gâze cuibăresc păsări vânează animale
sau rătăcesc repetat anotimpuri

pădurea este încă și adâncul ei tainic și fermecat
asemenea unui orizont pe care îl vezi dar nu-l vei atinge niciodată
care ascunde cimitirul milenarei ei existențe
ridicând aburi fantomatici din adâncul rădăcinilor pe scoarța copacilor
  
dar asemenea este și omul 
mai mult decât este
mai mult decât știe
mai mult decât gândește
mai mult decât simte
mai mult decât crede

marți, 4 decembrie 2018

E drumul lung

e drumul lung la tine
treci prin anotimpuri și orașe
răzbați prin amintiri și prin uitări
plutești, înoți, pășești trecuturi nărăvașe
care-au oprit ceasuri în atâtea gări
 dezlegi enigme de gânduri-răvașe
doar cerul e același, indiferent la stări

luni, 3 decembrie 2018

Reverie


fiecare trezire din somn
e-o revenire la mine de undeva de departe
iar momentul în care adorm
e-o nouă plecare din mine ciudat de aparte

la fiecare trezire din somn
îmi îmbrac trupul găsit într-o rână
iar în momentul în care adorm
mă lepăd de trup lăsându-l secată fântână

când revin din somn mă re-amintesc
pe mine și totul din jur
când intru în somn uit de mine de ce e lumesc
de tot ce am împrejur

vremea petrecută în somn
mie nu-mi aparține
îmi este luată din timp de nesomn
dar în mine nu mai revine

realitatea-i punctată de somn 
cu tainice evadări din conștiință
în reveria din care adorm
întrevăd dualitatea din ființă

sâmbătă, 1 decembrie 2018

Cogito, dubito, sum

mor pe nevăzute zăpezile în văi
mor și norii în ploile cernute
moare și lumina în apus văpăi
ne moare bătrânețea pe clipele avute
și sunetul în sania de ierni cu zurgălăi

dar asta-i însăși viața pe ramuri înnăscute

Rătăcite întâlniri

Pictor Nicolae Maniu
suntem departe-aici suntem aici departe
armonice balansuri de spațiu și de timp
miraje gânditoare-n direcțiile deșarte
cu ne-ntrerupte vânturi de plecând venind 
spre-acolo unde ne vom fi aproape
murind-ne-mpreună în iubind

Meditativă

De la o idee a lui Petru Creția
dulce mor și fără urma suferinței
zăpezile luminile umbrele și norii
călătorii vizuale pe retina ființei
nostalgii în cârduri amintind cocorii
care-n instinctive mreje-ale dorinței
plutesc pe timp în marginile zării

miercuri, 28 noiembrie 2018

Nesomn marin


Pe ţărmul pustiului, astăzi, deşi nu-i o zi oarecare,
se seamănă-n neştire nisip ca într-o zi lucrătoare.
Maşini din oţeluri speciale asudă de-atâta efort.
Rugina se-ntinde prin colţuri şi scârţâie noaptea în port.

Pe străzi, pe plaje şi-n aer miroase a peşte stricat.
Un iz de foame şi silă loveşte adânc în stomac.
De geamul ferestrelor mate se frâng pornitele zboruri.
În cercul restrâns al cabinei se-mpart la-ntâmplare onoruri.

Pe ziduri şi uşi de localuri citim: Angajăm marinari!
Dar oamenii trec mai departe, cu treburi sau simpli hoinari.
Plecarea în larg se amână. Tereştrii au o dilemă:
Să pleci pe-o asemenea vreme? Dacă-ntâlneşti vreo sirenă?

Priviri către boltă se-ndreaptă, dar liftul spre cer e defect.
Radarul, tot timpul la pândă, raportează orice suspect.
S-a strâmbat catargul dreptăţii şi-i gata să cadă în mare.
S-a găsit lângă el aruncat un spart colac de salvare.

Scafadru încercat, raţiunea, s-a dus şi ea în afund:
Doar bule de aer şi spume sunt semne în jocu-i fecund.
Coşmarul nu are trezire nici dacă ochii se-nchid.
Spectrul pare fantastic: moluşte tot urcă pe zid.

Când pe-ascuns şi cu jind priveşti să te rogi către stele
Nisipul intră în guri, în ochi şi-n visele grele.
Din larg, din adânc şi din vânt se-aude prelung uruitul.
E leit-motivul pierzării: sfârşit nesfârşit e sfârşitul!

Pe ţărmul pustiului, astăzi, deşi e iar sărbătoare,
recolta nisipului creşte ca într-o zi lucrătoare.