Prăznuim azi pe Sfinţii Arhangheli şi din nou rugi prin Ei înălţăm.
Nicicând n-am fost atâta de singuri. Parcă acum în van ne rugăm.
Priviţi către noi cu îndurare! Ştim c-am greşit, că-i drept să plătim...
Dar când plata ce-o dăm e prea mare, îngeri, vedeţi că stăm să murim!
Voi sunteţi mesageri de la Domnul... Spuneţi-I cumva ce multe-ndurăm.
Neliniştit ne este şi somnul… Nu să cârtim, dar vrem să-ntrebăm:
De ce nu ne mai dă îndurare, la rându-ne şi noi să iertăm
şi să avem un semn de-ascultare atunci când preacinstit Îl rugăm?
Iar am atins, în ochii-I magnifici, limita de proscrişi şi de răi?
Suntem tot farisei şi nimicnici! Dar mai sunt iertători ochii Săi?...
Arhangheli ai dreptăţii şi-ai milei, de praznicul pe care-l cinstim,
faceţi cumva, cum ştiţi că-i mai bine, ca pe Domnul din nou să-L găsim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu