Epitaf

Epitaful lui Rainer Maria Rilke (04.12.1875 - 29.12.1926) în interpretare proprie

Ah, trandafir al meu, esență a celei mai mari dintre dileme

Să ai mulțimi de pleoape, să nu poți adormi pe nimenea sub ele.

Octombrie

Octombrie,

- cu barbă de nori, fumurie,

cu ochii apoşi pierduţi într-o vie -,

purtând cunună de coapte livezi 

duce cu el dimineţi şi amiezi,

le pierde-n tufişuri de ploaie măruntă,

priveşte a lumii vârstă căruntă

şi-o udă cu flori de brumă şi frig.

Crud și bun 

și intens anotimp.

Balerinii

picioarele orelor înălțate pe poante

să vadă începutul zborului pornit dintr-un mers

să simtă îmbrățișarea aerului din cântec și vers

în brațele înălțate deschis spre departe

iată magia durerii baletului într-un artistic demers

în care sufletul trupu-l invită la dans

provocându-i echilibrul în grațiosu-i balans

pe marginea călătoarelor clipe din univers

În ochiul nopții

photo Emma Silk

printre troienele de întuneric ale nopții

și peste umbrele căzute pe străzi și trotuare

prometei de licurici răpesc lumini ca hoții

pierzându-le pe cer înscrisuri siderale
cuneiforme arderi ce le râvnesc poeții

Zbor deasupra unui cuib de vise

photo Even Liu

lumânarea speranței în soluri de ceară

afumă disperări înălțate pe socluri 

bântuind a durerii păianjen escară 

cu umbre prelungi în ale inimii docuri

zbor deasupra unui cuib de vise

de-atâtea anotimpuri răvășit

prin fumul lumânării încă aprinse

privind la tot ce am murit și am trăit

fluturi orele mele se-avântă

peste câmpia unui trup străin înflorit

sub cerul de seară parcă binecuvântă

trecerea în care m-am împlinit

Azurul

După o idee a lui Stéphane Mallarmé

Azurul, somn al eternității

copleșind cu vise splendori, 

intrigă zadarnic noaptea poeții,

geniul lor obosit, deșert de fiori.

Doar ei, poeții, cu ochii închiși

aleargă urmăriți de vii presimțiri;

cu sufletul gol, de timpuri uciși,

găsesc muze pe alei de-amintiri.

Pân la azur trec prin ceață,

străbat pâcle nesfârșite de nori,

toamne ce rodu-l îngheață,

și înecuri în miraj de culori.

Ei sunt trestii de apă băltind

cu rădăcini adâncite-n nămol;

în vânt se lasă liber plutind,

căci nu sunt păsări în stol.

Trupul le e închisoare,

sufletul le geme prin pori,

pe cerul lor soarele moare

și rămân cu capul în nori.

Materia îi poartă prin zeci de păcate

spre idealul de fată morgană;

iar când porțile lumii le sunt ferecate,

femei și alcool găsesc de pomană.

Gânduri, simboluri, vedenii

din pereții lor se surpă mereu  

îngropând căutarea ideii

în obscur trecător alizeu

Totuși azurul eternității

dincolo de tot și de toate

își strigă de departe poeții

să-i facă îngeri când îi cade în moarte.

Iar poeții, prizonieri de pământ,

înalță poeme scrisori în eter, 

colorând în albastru flamuri de vânt,

fredonând azur încărcat de mister.

În căutarea zborului uitat

French photographer Greg Ponthus

orice zbor

orice aripă

mă fac 

cerului un nor

mă transformă

dintr-o clipă

în eternul călător
peste timp 

și peste spațiu

devin aripă

și zbor
vis condor
plutesc nălucă

un orb dor
amăgitor

Sub cerul de mister

Imaginea Digital Surrealism by Marcel Caram

bătrânul eu se plimbă rătăcit cu gândul

șezând pe prispa casei din chirpici de timp

și lanțuri de-amintiri îi zornăie cuvântul

tăcerile din vise risipind

sub cerul de mister întrebări îl zboară
flămânde de răspunsuri care nu mai vin
risipiri de gând în inimă-i coboară
răsunând a gol cu ecou de plin

Fulger

Via Robert Alvarez Photography

dintr-o altă viață

pentru o altă viață

sunt mână pe clanță

trăgând o deschidere

împingând o închidere

fulger de-apridere

desprins din stingere

Extaz (1)

Via Nate Hill Photography (sursa net)

privește unda apei și te minunează

de unde această nesfârșită curgere

aceste veniri și plecări ce nu încetează

acest adânc înălțat tumultos pe mistere

această neîntrerupere care pulsează

în sine cu sine de sine pe sine - minuscule sfere

Neatingeri tânjite

Via Jan Saudek Photography - Hungry for your touch (1971)

tristeţea așteptării

săgeata rece şi străină a privirii pierdute

mirajul celor ce ar fi putut fi

nuditatea râvnită a întâlnirilor neavute

cerul adânc fără înalt

sufletele trecute prin pedepse fără vină

cenuşa patimilor ce nu s-au aprins
amnezia disperărilor mocnind

ecoul tăcerii

într-o lume fără lume
năluciri de brațe întinse 

tânjind disperate îmbrățișări fantomatice

încorporări prin neatingere

Pasărea pământului

Via Noell S. Oszvald

nu-mi mai da pilda zborului

pașii m-au învățat cerul plânsului

înălțarea gândului

ruga cuvântului

așteptarea cuibului

în rotonda locului

păsăre a pământului

Balada pietrei

Surrealistic Paintings by Vladimir Kush

mă înalț din piatră

înspre altădată

să-mpietresc lumina

ce-mi sporește vina

de a fi mai sus

nainte de apus

răsărit din piatră

către altădată

mai mult decât piatră

lumea de-mi arată

piatră peste piatră

de la est la vest

suind pe everest
tot mai lipsit de aer
cu timpul prins în caier
de-un meteor fragment
căzut din firmament
piatră lângă piatră
ca și altădată

Străbun

străbun

dincolo de drum

dincolo de încă

gravat în stâncă

material

ars de viu în ideal

în alambice de timp

șerpuind

filosofal 

prin codrii de gânduri

făcând cuvintele scânduri

pentru un încă

pentru poduri din stâncă în stâncă

în imaterial

pierdut ideal

Clipe de rouă (2)

un car cu nori abia cosiți

amirosind încă a ploaie

duce vis de-ndrăgostiți

spre o vâlcea de cer cu soare

sfera unui bob de rouă

cu pereți subțiri de apă

bea oceanul de pe boltă

făcându-l clipă separată

sunt cel din urmă strop de sete

pe care dumnezeu olarul

l-a băut și-a spart paharul

împânzind cerul cu stele

obosit pe globul de rouă
mi-aștept somnu-n sfârșit
să mă visez lună nouă
pe cerul tău oglindit

Treptele-nălțării

                                                                             Dariusz Klimczak

dar cum să urc eu treptele gândirii

pașii mi s-au rătăcit la marginea privirii

cunoașterea prin mine trece fulgerat

și timpul și spațiul le am măsurat

drumul de-nălțare e prin vid de moarte
inima și mintea îmi sunt separate
doar pasărea visării mă ține în uimire

voi relua iar zborul cu aripi de iubire

Ce am avut de trăit e aproape murit

cât limitele s-au păstrat la o distanță decentă

cât implicit libertatea nu devenise problemă ardentă

am putut crește din mine însumi fără opreliști

bucurându-mă de-ale copilăriei și tinereții priveliști

de când limitele ajuns-au încet să mă împresoare

libertatea a-nceput să se plângă mai des că o doare

sufletul s-a cuprins de tot mai frecvente angoase 

iar trupul și-a simțit crescândă neputința în carne și oase

sunt semne că tandemul vieții și morții e la sfârșit

că tot ce-am avut dual de trăit e aproape murit 

că timpul sfârșitului e deja foarte aproape 

implicit că vine-nceputul să trec mai departe

Visând

pasăre

vânt 

frunză

spațiu de zbor 

un singur adânc

o singură muză

o umbră de dor

un suflet visând