sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Vine ultima noapte


Și vine ultima noapte
cea fără dimineață ca mal
lipsită de soarele vieții
de gustul cafelei amar

Noapte bună de-a pururi
țesută cu vise de vis
fără treziri și suspine
fără ieșiri din abis

E ultima cină tăcută
rugăciunea cea de pe urmă
dormitorul se-afundă-n uitare
concretul din jur mut se curmă

Amintirile par să dispară
pulsul se stinge încet
simțurile toate se culcă
regret că nu am regret

Viața pare ca ziua trecută
din ore pline și ore scăpate
din plâns și din râs
din iubiri disperate

Tunel e trecutul
ici-acolo caverne
cu izbânzi și eșecuri
colorate sau terne

Substantivele toate par de nisip
verbele conjugă la timpul trecut
restul cuvintelor se descompun
pe gândul în sine căzut

Trecere lină fără vreun prag
ultima noapte se-așterne
nu-i văd culoarea nu-i simt miasma
doar clipele-i vagi și eterne

De-aș putea să mai stau în amurg
să privesc cum toate adorm
să le iau cu mine în gând
să nu rămân singur de-adorm

În seara aceasta mai vreau să mai iert
să mă-mpac să refac ce-am stricat
să vindec răni pe unde-am trecut
să regret c-am trăit cu păcat

Îmi las trupul să zacă inert
să nu mă simtă când pier
să se-ntoarcă sleit în pământ
iar sufletu-l iau sus la cer

Dar până atunci sunt încă aici
să mai sting lumina și focul
să las ordine-n urmă-mi
să-mi arunc peste umăr norocul

Ca buchetul de nuntă să-l prindă
cel ce-o putea să nu-mi șteargă
trecerea mea printre oameni
pentru copac doar o creangă

un arbust din pădure
un fir de gazon
o petală din floare
pe ceruri un nor

Fir de nisip în deșert
un pas dintr-un mers
o notă din cânt
din poem doar un vers

Nătâng și genial
demon și înger
în spațiul din jur
minuscul ungher

Un strop din ocean
o clipită din timp
o lume în lume
un șters anotimp

Un râu revărsat
un tăciune căzut
un jalnic erou
un mare pierdut

În furtună un fulger
în întuneric o rază
pentru unii proscris
pentru alții o oază

Mă sting pentru toți
și toți mă vor stinge
vacarmul se duce
pacea m-atinge

Fi-vor uitări
sau aduceri aminte
locuri păgâne
sau toate-or fi sfinte

Voi visa voi zburda voi fi liber
dezbrăcat de carne și oase
fără nervi fără sânge în vene
fără cusur și angoase

Sau poate neantul ca ceața
mă-nvăluie și cotropește
mă face nimic în nimic
mă surzește și mă orbește

Fără simțuri lipsit de contur
infinit fără noapte și zi
etern absolut și total
reînvăț ce înseamnă a fi

6 comentarii:

  1. "vine ultima noapte"o poezie completa..dorinta de a simti viata..."bocetul"baladei,metamorfoza eului,intelepciunea finala de a intelege esenza verbului "a fi"..un pic tirziu..si la sfirsit..fericirea eterna..liniste..o fericire absoluta...dar retorica..

    RăspundețiȘtergere
  2. Cuvintele mele sunt palide si nu pot sa exprime intreaga mea uimire si admiratie pentru linistea pe care o dai cu acest poem apropierii de ...ultima noapte! Mihai, ai o profunzime si o sensibilitate apartte, poeziile tale sunt ca o boare care mangaie in roua diminetii...frumoase si gingase.. AngelaB

    RăspundețiȘtergere
  3. M-a impresionat foarte mult ceea ce am citit . Cred ca asa este cu adevarat .

    RăspundețiȘtergere

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg