Ce rost mai are acum
să-ți spun că simt primăvară…
Afară-i funingine albă
din fulgi căzuți de aseară.
Se-aștern troieni de uitare
deși sunt încă prezent;
privesc sleit către zare,
dar trecutul este absent.
Tot spațiu e gol, defrișat
de-un alzheimer necruțător;
tot ce-am trăit e furat;
simt doar că încă mi-e dor…
‘nainte- ‘napoi sunt doar maluri;
ghețari ce se surpă din poli
se scufundă pierduți între valuri
se topesc și se-nalță la nori.
Curenții îmi poartă epava
pe rute de labirint…
Am plecat s-ajung undeva
am ajuns plecat rătăcind.
frumos.
RăspundețiȘtergere