joi, 2 februarie 2012

Optimism pentru sufletul trist


Eu știu că viața asta-i o enormă presă
de cruzimi, de ură – ce îți dau fiori –
că zilnic fiecare la a sa adresă
primește știri multiple numai cu orori.

Simt cum ne turtește și insidios ne-omoară,
după ce, tot ea, ni s-a înfipt în piept.
Ne-a dat iluzia că ne suntem comoară
în trup închisă strâns ca într-un sipet.

Din generația mea au început să piară
încă de pe la douăzeci și ceva de ani…
Atunci, să nu spui că viața-i ca o fiară,
că n-ai mai da pe ea nici măcar doi bani?

Mai știu, totuși, că viața-i o enormă șansă
cumva să fim de-asupra mizeriei lumești,
să survolăm durerea și să ieșim din transă
redevenind mai buni, crezând iar în povești.

A picurat în noi dor pentru iubire,
și pentru dreptate și pentru ce-i frumos;
Ne-a dat simțiri și gânduri în neștire
contraste fără număr să suportăm duios.

Ce dacă e urâtă?! Viața-i și frumoasă!
Are hidoșenii, dar are și splendori.
Moare. Dar renaște. E tristă. Da’-i hazoasă.
Are munți și ape. Și are-atâtea flori!

Este drum de fluviu – același, mereu altul –
ce duce-nspre oceanul de eternitate.
Din adânc ne-mbie să provocăm înaltul,
să deșteptăm în noi ardorile culcate.

Mai are ceru-albastru, nopțile-nstelate.
Îi are și pe-ai noștri, chiar de numa-n gând.
În noroi adesea ascunde nestemate.
Are anotimpuri ce plâng și râd plângând…

4 comentarii:

  1. "Ce dacă e urâtă?! Viața-i și frumoasă!
    Are hidoșenii, dar are și splendori.
    Moare. Dar renaște. E tristă. Da’-i hazoasă.
    Are munți și ape. Și are-atâtea flori!"..
    cât de frumos spus dar mai ales cât de adevărat..
    problema este că nu prea ştim să ocrotim şi să îngrijim florile:)

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Problema e că așa cum ocrotim şi îngrijim frumusețile din jur, tot așa ne vor ocroti și îngriji și ele viața...

    RăspundețiȘtergere
  3. aşa ar trebui să fie,dar ce te faci când tu ocroteşti şi îngrijeşti tot ce-i frumos în jur şi alţii vin şi strică tot?..şi dacă gândim şi la situaţia când destinul personal este la mâna unor conducători de teapa celor pe care-i avem,ce se întind ca buruienile şi sufocă până şi ultima floare din noi,ce mai este de făcut...ah,da, speranţa că vin alţii..nu mai continui că nu vreau să stric farmecul poeziei....

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai dreptate, pentru că suntem un subsistem într-un alt subsistem, la rându-i într-u altul...

    RăspundețiȘtergere