marți, 27 martie 2012

Consolare


Ieri mi-ai spus zâmbind că mă iubești,
iar azi te porți de parcă ai uitat;
mă tot întreb de ce astfel îmi ești
orizont în care mă pierd ca disperat.

Nu pot să te găsesc în locul ce-ai rămas
jurând că neclintită mă vei aștepta;
ieri aveai căldură în ochi ca și în glas,
azi ești viforoasă ca o iarnă grea.

Mai e și mâine, poate va fi mai bine;
de-o fi din nou aiurea, mă voi consola:
o clipă de frumos, de vis și fericire
e ca o mantie pe lungă vreme rea.

Mă-ntreb mereu cine ești azi și mâine,
cine sunt eu de te respir mereu oftând,
de ce ne întâlnim atât de rar în bine
și-mi este dat să te iubesc numai în gând.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu