Consolare

Ieri mi-ai spus zâmbind că mă iubești,

iar azi te porți de parcă ai uitat;

mă tot întreb de ce astfel îmi ești

orizont în care mă pierd ca disperat.

Nu pot să te găsesc în locul ce-ai rămas

jurând că neclintită mă vei aștepta;

ieri aveai căldură în ochi ca și în glas,

azi ești viforoasă ca o iarnă grea.

Mai e și mâine, poate va fi mai bine;

de-o fi din nou aiurea, mă voi consola:

o clipă de frumos, de vis și fericire

e ca o mantie pe lungă vreme rea.

Mă-ntreb mereu cine ești azi și mâine,

cine sunt eu de te respir mereu oftând,

de ce ne întâlnim atât de rar în bine

și-mi este dat să te iubesc numai în gând.