Călin Alupi - Fântână cu cumpănă - armonie verde
sete-n adânc în căutare de apă
fisură de timp săpat-n pământ
în arșițe doruri cheamă și-adapă
pe cei murind, sperând sau căzând
discontinuu de pârjol și orbire
pe câmpie de foc sub soare de lupă
adânc de răcoare și rost de trăire
vârtej de salvare, de viață redută.
cumpănă între a fi și-a mai fi
singuratică cer roșu străpunge
oază minune cu sens de-a trăi
acolo unde doar moartea ajunge
și punct cardinal și vieții reper
prin bombardamente solare avide
cheamă la viață și ține sub cer
stinge arsuri iar cu apă aprinde
în felul tău tu singuratică ești
o fântână spre care vin drumuri
tranzit în vid de unde pornești
spre alte și alte noi ruguri
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereMulțumesc, o „replică” deosebită, mulțumesc!
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereSufletul fântânii
Mi-aduc aminte
de fântână din chemare,
totul satul se-aduna în vale
şi toţi se minunau
că niciodată n-a secat,
a construit-o dascălul din sat
acum vreun sfert de veac
în amintirea singurei copile
pe care a pierdut-o
în fântâna veche.
acu-nţeleg de ce
nicicând nu a secat
era dintr-un suflet curat
Frumos, Raluca, Mulțumesc
RăspundețiȘtergere