Tandem

Nu poți, doamnă, să mai ajungi la mine,

cum nu pot, doamnă, la tine iar s-ajung;

suntem doar două entități străine

și două lucruri vii ce se disjung.

Nu-ți sunt ateu, dar nici adulator,

nu-mi ești călău, dar nici nu suntem frați:

suntem tandem rotindu-ne în dor

dansând aceeași piesă separați.

Ne gravităm mereu în echilibru surd,

brațele ni le-nălțăm spre astre,

dar golul ce-l purtăm, deși pare absurd,

are-ntocmai forma trupurilor noastre.

Suntem ca cele două fețe ale Lunii:

când una se arată, cealaltă-i nevăzută;

suntem legați așa cum sunt și polii,

dar zona dintre noi e vastă și neutră.

În ceas târziu de seară, voi rupe legătura

și voi cădea-n abisul de somn și de uitare

căci n-are rost să te invoc întruna,

să-mi tacă mereu umbra pierzându-se în zare.

Nu poți, doamnă, să mai ajungi la mine,

cum nu pot, doamnă, de tine să m-ating;

suntem doar două entități străine,

voi rupe dependența și mă sting.