luni, 5 martie 2012

Tandem


Nu poți, doamnă, să mai ajungi la mine,
cum nu pot, doamnă, la tine iar s-ajung;
suntem doar două entități străine
și două lucruri vii ce se disjung.

Nu-ți sunt ateu, dar nici adulator,
nu-mi ești călău, dar nici nu suntem frați:
suntem tandem rotindu-ne în dor
dansând aceeași piesă separați.

Ne gravităm mereu în echilibru surd,
brațele ni le-nălțăm spre astre,
dar golul ce-l purtăm, deși pare absurd,
are-ntocmai forma trupurilor noastre.

Suntem ca cele două fețe ale Lunii:
când una se arată, cealaltă-i nevăzută;
suntem legați așa cum sunt și polii,
dar zona dintre noi e vastă și neutră.

În ceas târziu de seară, voi rupe legătura
și voi cădea-n abisul de somn și de uitare
căci n-are rost să te invoc întruna,
să-mi tacă mereu umbra pierzându-se în zare.

Nu poți, doamnă, să mai ajungi la mine,
cum nu pot, doamnă, de tine să m-ating;
suntem doar două entități străine,
voi rupe dependența și mă sting.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu