Muzica, tehnic vorbind, este o combinatorică matematică armonică a opt numere naturale sonore și a toate fațetele fracțiilor ce există între ele. Dar, cum undele sonore se propagă sub forma unor variaţii continue ale presiunii aerului în sistemul auditiv, mai pretențios spus prin compresii şi rarefacţii ale moleculelor în mediu, sunetul muzical „contaminează” parțial sau în întreg nu doar ființe bio-psiho-fizice înzestrate auditiv, ci și pe cele rezonante, vibratorii (plantele de exemplu). Efectul este o transpunere a percepției existențiale din real în imaginar, din finit în infinit, din temporal în atemporal, din subspații în spațiu. Poate extazia o ființă individuală, poate armoniza două ființe în câmpul acelorași vibrații provocându-le nevoia de mișcări ritmice coordonate (dansul), cum poate aduce aproape de un numitor consonant comun emoțional-afectiv un număr considerabil de ascultători. Este ca o relaxantă îmbăiere sonoră care periodic ne curăță și ne clătește de zgomotele care involuntar și inevitabil ne impregnează la tot pasul. Poate fi ca un post auditiv, ca o alimentație sonoră sănătoasă.
Iată o fermecătoare analiză care demonstrează din nou (a câta oară de la anticii greci până în zilele noastre!?),legătura firească dintre latura poetică a matematicii şi partea riguroasă a ştiinţei muzicale. Splendid!
RăspundețiȘtergere