sâmbătă, 7 aprilie 2012

Inefabilul


E greu să iști din bun senin un foc,
dar de-l aprinzi el arde fără milă;
de-l stingi nu poți să-l mai aprinzi la loc...
așa este și omul cu ființa sa fragilă.

Poți crede că-i făcut din frământat argilă,
cu moartea el revine în pământ...
dar ce destin să aibă mintea sa agilă
și sufletul ce-i pare-a fi de vânt....

Și care-i tâlcul ce-l poartă în cuvânt,
rostirea sa e-o plajă întinsă de nisip
din care marea de idei își ia mereu avânt...
dar întru viață e trainic arhetip.

Cum se-oglindește pe sine în conștiință:
când odios, când fermecător de bun,
un ateu de bine, sălbatic în credință,
când prea frumos, când un hidos și-un crud.

E curajos, e laș, e monstru și e zeu,
din toate e făcut și prefăcut;
fidel, ascuns și iarăși fariseu,
acolo e prezent, aici e doar trecut.

Ura sa, născută-i din iubire,
iubirea parcă-n ură și-o adapă
râvnește să apuce izbăvire
și totuși spre păcat el se îndreaptă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu