Inefabilul

E greu să iști din bun senin un foc,

dar de-l aprinzi el arde fără milă;

de-l stingi nu poți să-l mai aprinzi la loc...

așa este și omul cu ființa sa fragilă.

Poți crede că-i făcut din frământat argilă,

cu moartea el revine în pământ...

dar ce destin să aibă mintea sa agilă

și sufletul ce-i pare-a fi de vânt....

Și care-i tâlcul ce-l poartă în cuvânt,

rostirea sa e-o plajă întinsă de nisip

din care marea de idei își ia mereu avânt...

dar întru viață e trainic arhetip.

Cum se-oglindește pe sine în conștiință:

când odios, când fermecător de bun,

un ateu de bine, sălbatic în credință,

când prea frumos, când un hidos și-un crud.

E curajos, e laș, e monstru și e zeu,

din toate e făcut și prefăcut;

fidel, ascuns și iarăși fariseu,

acolo e prezent, aici e doar trecut.

Ura sa, născută-i din iubire,

iubirea parcă-n ură și-o adapă

râvnește să apuce izbăvire

și totuși spre păcat el se îndreaptă.