Timiditate

semăn peste tine semințe de dor

le ud dinspre cerul luminat de iubire

să răsară din ele o câmpie cu flori

să ți-o pun sub pași

să ți-o aștern sub privire

apoi iau cuvinte bine alese

le pun cu grijă în vers și în cânt

îmi traduc în ele vii sentimente

și le repet mereu

rând după rând

astfel visez cu tine în gând

dar când ajungi lângă mine radioasă

prozaic devin

mă pierd și nătâng

îți dau cu sfială o floare albastră

doar aceea grațioasă

și poate-ai să râzi

că-i nefiresc să par

c-aș face-o acum prima dată

dar n-o să știi

nici n-o să-ți spun

că mi-ești ultima iubire dată

de Dumnezeu presupun

de ițele vieții

sau probabil numai de soartă