vineri, 27 aprilie 2012

Timiditate



semăn peste tine semințe de dor
le ud dinspre cerul luminat de iubire
să răsară din ele o câmpie cu flori
să ți-o pun sub pași
să ți-o aștern sub privire

apoi iau cuvinte bine alese
le pun cu grijă în vers și în cânt
îmi traduc în ele vii sentimente
și le repet mereu
rând după rând

astfel visez cu tine în gând
dar când ajungi lângă mine radioasă
prozaic devin
mă pierd și nătâng
îți dau cu sfială o floare albastră
doar aceea grațioasă

și poate-ai să râzi
că-i nefiresc să par
c-aș face-o acum prima dată

dar n-o să știi
nici n-o să-ți spun
că mi-ești ultima iubire dată
de Dumnezeu presupun
de ițele vieții
sau probabil numai de soartă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu