luni, 2 aprilie 2012

Pașii: „Veni, vidi, vici”



se pare că a trecut ceva vreme de când mă tot aflu de-asupra pașilor mei

aproape că uitasem de ei
luat mereu cu treburi
cu gânduri 

îmi amintesc câtă importanță le-am dat la început 
până ce și-au găsit echilibrul

m-au dus în pluton
alături de alți pași
m-au dus de unul singur
m-au dus la vale
m-au suit
m-au cotit
m-au dus drept

am început să-i neglijez
de când mi s-a spus să nu mai stau tot timpul cu ochii la ei 
în pământ
să privesc necontenit nainte

am căzut de mai multe ori de-a berbeleacul
am fost și rănit
dar în cele din urmă m-am redresat

după o vreme i-am trecut „pe pilot automat” 
văzându-mi de-ale mele

aproape că uitasem de ei
până de curând când am început să-i simt istoviți
încetiniți
micșorați

cât timp 
câtă cale să fi trecut de când mă aflu așa
de-asupra pașilor mei

mă uit înapoi dar nu prea văd urme
unele sunt vagi
altele au pierit de tot

n-aș crede că voi putea reconstitui mare lucru

mă uit din nou înainte 
și pentru întâia oară întrevăd linia de sosire

știam că există
dar cum nu o văzusem niciodată
nici nu mă gândeam că voi ajunge la ea

nu e departe
nu e nici aproape
dar pașii abia mă mai țin

trebuie să reconsider importanța pașilor mei
altfel nu voi ajunge la linia de sosire

până la sfârșit pare un traseu mai lung decât tot ce-a fost
mai dificil 
și mai decisiv

de ce mi-oi fi neglijat atâta timp pașii

dacă nu vor reuși să mă mai poarte cât mi-a mai rămas de parcurs
voi cădea sub ei
aș intra în pământ
înainte să ating limanul vieții

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu