Pașii: „Veni, vidi, vici”

se pare că a trecut ceva vreme de când mă tot aflu de-asupra pașilor mei

aproape că uitasem de ei

luat mereu cu treburi
cu gânduri 

îmi amintesc câtă importanță le-am dat la început 

până ce și-au găsit echilibrul

m-au dus în pluton

alături de alți pași

m-au dus de unul singur

m-au dus la vale

m-au suit

m-au cotit

m-au dus drept

am început să-i neglijez

de când mi s-a spus să nu mai stau tot timpul cu ochii la ei 

în pământ

să privesc necontenit nainte

am căzut de mai multe ori de-a berbeleacul

am fost și rănit

dar în cele din urmă m-am redresat

după o vreme i-am trecut „pe pilot automat” 

văzându-mi de-ale mele

aproape că uitasem de ei

până de curând când am început să-i simt istoviți

încetiniți

micșorați

cât timp 

câtă cale să fi trecut de când mă aflu așa

de-asupra pașilor mei

mă uit înapoi dar nu prea văd urme

unele sunt vagi

altele au pierit de tot

n-aș crede că voi putea reconstitui mare lucru

mă uit din nou înainte 

și pentru întâia oară întrevăd linia de sosire

știam că există

dar cum nu o văzusem niciodată

nici nu mă gândeam că voi ajunge la ea

nu e departe

nu e nici aproape

dar pașii abia mă mai țin

trebuie să reconsider importanța pașilor mei

altfel nu voi ajunge la linia de sosire

până la sfârșit pare un traseu mai lung decât tot ce-a fost

mai dificil 

și mai decisiv

de ce mi-oi fi neglijat atâta timp pașii

dacă nu vor reuși să mă mai poarte cât mi-a mai rămas de parcurs

voi cădea sub ei

aș intra în pământ

înainte să ating limanul vieții