duminică, 28 octombrie 2012

Vis de Cronos


Nu ai nici o vină că te găsesc splendidă
că splendoarea asta am vrut eu să o am;
m-ai surprins, de-atunci ești ca o zi senină,
ce ți-o pun în iarbă, ce ți-o înalț în ram.

Sunt parcă un mic Cronos ce-ți caută prezența,
ca timpul tău de sălcii să îl oprească-n loc,
deasupra unei ape să-ți asortezi nuanța
cu frumusețea undei când soarele ia foc.

Poate-ți voi opri timpul pe cerul de la noapte,
când strălucești prin stele departe de pământ
și îți visezi iubirea îmbrățișată-n șoapte
cu trupul tot un zbucium, cu sufletul un vânt.

Te-aș mai opri în mine, în piept te-aș răsădi
să înflorești pe-argila din care sunt făcut,
inima-mi bolnavă să-ți facă rapsodii,
să trăiești prin mine, prin timpul meu zăcut.

Vei putea, senină, iar să răsari ca ziua
din noaptea albastră-n care de tine-am tot visat,
să mi te-așezi în suflet când îți bei cafeaua,
ca timpul să te ierte că iarăși l-ai sfidat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu