Amintirea lui Adam

Nu mai țin minte ce zi era

când Dumnezeu a decis 

să mă inventeze și pe mine

Eram consternat și recunoscător

pentru raiul existenței în care 

începusem să mă legăn

La puțin timp

m-am înfățișat Lui  

să-I arăt gratitudinea mea pentru că sunt

dar eram atât de emoționat

încât am uitat să iau cu mine

creanga de măslin înflorit

pe care intenționam să I-o dau

În disperare

rușinat

I-am dat repede o coastă 

o coastă din coastele mele

Și am încremenit

Se uita la mine mirat

adică cum să-I dau ce mi-a dat El mie

Când credeam că mi-a venit sfârșitul

L-am văzut râzând cu poftă

- Dacă nu-ți place coasta asta

atunci ia-o pe ea

Și uite așa te-a prefăcut pe tine

din propria mea coastă

și mi te-a dat
râzând

Iar pentru că sunt un culegător
nu pot fără să mă întreb
cine are de cules mai multe din întâmplarea aceea
eu
tu

mărul discordiei
sau poate șarpele geloziei
care ne tot așteaptă în raiul nostru