duminică, 11 noiembrie 2012

Amintirea lui Adam


Nu mai țin minte ce zi era
când Dumnezeu a decis 
să mă inventeze și pe mine

Eram consternat și recunoscător
pentru raiul existenței în care 
începusem să mă legăn

La puțin timp
m-am înfățișat Lui  
să-I arăt gratitudinea mea pentru că sunt
dar eram atât de emoționat
încât am uitat să iau cu mine
creanga de măslin înflorit
pe care intenționam să I-o dau

În disperare
rușinat
I-am dat repede o coastă 
o coastă din coastele mele

Și am încremenit

Se uita la mine mirat
adică cum să-I dau ce mi-a dat El mie

Când credeam că mi-a venit sfârșitul
L-am văzut râzând cu poftă

- Dacă nu-ți place coasta asta
atunci ia-o pe ea

Și uite așa te-a prefăcut pe tine
din propria mea coastă
și mi te-a dat
râzând

Iar pentru că sunt un culegător
nu pot fără să mă întreb
cine are de cules mai multe din întâmplarea aceea
eu
tu

mărul discordiei
sau poate șarpele geloziei
care ne tot așteaptă în raiul nostru

Un comentariu:

  1. Simpatica "reasezare" a faptelor divine :)
    Pentru ca intr-un final divini suntem, nu ?! :)

    RăspundețiȘtergere