luni, 12 noiembrie 2012

Ocean de gânduri


Pentru mine mintea omenească este un ocean cu valuri de gânduri mereu capricioase. Trăim învățând să navigăm pentru a ne menținem un curs. Furtunile se iscă din cerul sentimentelor, din fragilul lor senin.

Poezia este cu atât mai bună cu cât își găsește rezonanță în mai multe perspective afective.

Toate pier, doar că unele din cele dispărute pot lăsa urme în sau pentru cele ce se nasc...

Iubirile au soarta semințelor: pe unele le ia vântul și le duce în depărtări, pe altele le ia pământul și le dă rod.

Trecutul poate fi interpretat ca un șir de succese, de realizări, dar din perspectiva faptului că sunt pierdute pentru totdeauna este un teribil eșec...

Suntem, fiecare, precum un fir de apă care dacă, singur sau unit cu un altul, nu își face sau nu își găsește un lac sau o mare se pierde în deșert.

Sentința judecății mele este că iubesc fără drept de apel.

Orele se duc și vin ca să uit și ca să-mi amintesc mereu că azi este o punte între ieri și mâine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu