Călătoria cea lungă

s-au stins lumini

s-a risipit căldură

toți îmi sunt de-acuma doar niște vechi străini

uitarea-mi este singura armură

în lupta cu a morții lungi oștiri

în juru-mi zac răpuse sau trântite

dureri ce-n lupta lor doar numai m-au rănit

frontu-i încă plin de oseminte

a celor care-n viața lor m-au tot iubit

alb steag de nea îmi cere armistițiu

nopțile-mi fac lungă caravana

prin deșert nesomnu-mi este exercițiu

pentru când porni-voi liber spre nirvana

astfel uneori muri-voi pe-nserat
între ape înghețate-n dor
sub relief de nori seismic răsfirat
de vânturi ce mă-nvață cum să zbor