Trist cuvânt răsună-n noapte
prin locuri azi necunoscute;
pășește sacadat, dar tern,
cu toate-a lui silabe surde.
De-aș ști ce-ascunde-acest cuvânt
în pieptu-i fecioresc și mândru,
în noapte îmbăiat adânc
și misterios ca-n peșteri vântul...
În lumea asta e sinistru,
urât ca zilele ploioase;
da-n mine sună ca un cântec
cu note false dar duioase
și mă pătrunde-adânc în suflet,
mă inundă-n lacrimi calde,
îmi răspândește o tristețe
care mă-ngheață și mă arde.
Târziu, când gata-i să m-adoarmă,
misteru-i pare că se-ndură
să-l deslușesc ca pe o umbră
furișată în natură.
Este ecou lovit de ziduri
ce-n mine cere adăpost,
speriat, rănit, mușcat de gânduri
e din trecutul meu, un fost...
Dar glasul cărui spirit este,
pe care-l știu de sunt atent...
O!... Ce întâlnire-veste:
E vocea mea de-adolescent!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu