luni, 11 februarie 2013

Lehamite


sunt oameni ce încă se impregnează de prezent
au vârsta mea și-s oameni ai cetății
îi doare încă țara 
o plâng că-i țara lor
o blastămă că-i țară ce se tot pierde-n zare

aș vrea să fiu cu ei
să pot ca ei să fiu
să privesc tortura cu ochii larg deschiși
să gem 
să mă revolt
să strig că e nedrept
ca neamul meu să fie reprezentat de farisei și proști 

iar dacă nu mă aflu cu cei care mai luptă
să ridice ceața și mâzga din social
nu-nseamnă că nu-mi pasă
că nu mă doare-n suflet

doar  că ochii mi-i duc în geografie
sub cerul ei sunt ape
munți și anotimpuri
este natura ce ne-a dat să fim
sunt oameni care mor fără să-i știe nimeni
iubirea ca și ura sunt două anonime
dar vin și eu să-mi caut locul ce l-am pierdut cândva

sunt resemnat
sunt singur benevol
doar cu privirea intru
în agonia lumii
m-am învins pe mine preacurând
să nu mă judecați că aș trăda
lehamitea e boala ce mă ține



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu