Redă-mi magia cuvântului în zbor,
splendoarea culorilor pe aripi de fluturi,
dă-mi limpezimea din lacrimi cu dor
și cristalinul vocii atunci când te bucuri...
Pune-mi iubire în suflet și-n sânge,
nu mă văduvi de speranța din flori,
mai lasă-mă s-aud înserarea cum plânge,
stelele-n mine cum împlântă fiori...
De-o fi să pleci sau de-o fi să mă duc,
tu, muză cu aură și chip de regină,
să nu uiți c-am vrut în poem să-ți aduc
strop de polen pe aripi de-albină...
Când am simţit ca lumea mea se prăbuseşte
RăspundețiȘtergereCă sufletul in patru zări s-a risipit
Un singur lucru am stiut că mă-ntăreste
Doar versul care m-a “vrăjitorit”.