duminică, 7 aprilie 2013

Teorema ta


pășesc așa
parcă plutind
atras de polul tău magnetic
și toți atomii mei vuiesc

mi-a înnebunit busola
nu te zăresc
dar te presimt

te-am visat existând în corpul real
în ipoteza dintru-nceputul vieții

nu am știut să mă grăbesc
și am ajuns târziu la tine
abia după ce te-am demonstrat

concluzia existenței tale tulburătoare
o indic tuturor cu un deget
mâna o întind peste așteptări
prin distanțe să-ți ating urma

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu