Teorema ta

pășesc așa

parcă plutind

atras de polul tău magnetic

și toți atomii mei vuiesc

mi-a înnebunit busola

nu te zăresc

dar te presimt

te-am visat existând în corpul real

în ipoteza dintru-nceputul vieții

nu am știut să mă grăbesc

și am ajuns târziu la tine

abia după ce te-am demonstrat

concluzia existenței tale tulburătoare

o indic tuturor cu un deget

mâna o întind peste așteptări
prin distanțe să-ți ating urma